Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că propunerea Comisiei Europene cu privire la problema preţului ridicat al gazului este bună şi că România agreează noile măsuri.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că propunerea Comisiei Europene cu privire la problema preţului ridicat al gazului este bună şi că România agreează noile măsuri.
Parlamentarii independenţi, membri ai partidului Forţa Dreptei, depun, joi, o sesizare la Curtea Constituţională pe pachetul celor trei legi ale justiţiei, a anunţat deputatul neafiliat Antonel Tănase.
El a menţionat că are "imaginea corectă şi completă asupra situaţiei reale în privinţa salarizării poliţiştilor".
Comisia Europeană susţine iniţiative precum proiectul de instalare de panouri fotovoltaice pe blocuri din Sectorul 1, a declarat, miercuri, primarul Clotilde Armand, după o întrevedere cu comisarul pentru Energie, Kadri Simson.
Filiana Sinaia a PNL anunţă că a decis excluderea din partid a consilierului local Aurora Arieşan, care este şi director al colegiului naţional din localitate.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari de la USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, care a fost dezbătută luni în plen.
Reprezentanţii USR au anunțat marți, 18 octombrie, că au chemat în judecată Guvernul României pentru desecretizarea dosarului de revoluţionar al preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu. USR acuză că liderul PSD este „un fals revoluționar”.
Parlamentul European a votat marţi rezoluţia prin care se cere aderarea României la spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost adoptată cu 547 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 43 abţineri.