„Până în dimineaţa zilei de 6 (n.r. decembrie), toţi cei care sunt în carantină sau izolare să aibă aceste decizii pentru a putea face solicitarea către urna mobilă. O persoană trebuie să apară într-o anchetă epidemiologică ca să facem acea carantinare sau izolare. Solicită DSP-ului să fie evaluată în cadrul acelei anchete. (…) Noi luăm aceste decizii de carantinare şi izolare în urma unor anchete epidemiologice. (…) Haideţi să lăsăm totuşi ancheta epidemiologică să fie cea care decide care am fost contact direct şi care suntem carantinaţi sau izolaţi. (…) Cu urna mobilă (n.r. vor vota) cei care fac dovada unei decizii de carantinare, izolare sau un act medical care să poată confirma… (…) Eu spun că toţi cei care vor avea decizii de izolare, carantinare sau act medical doveditor vor putea vota cu urna mobilă”, a declarat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.
Acesta a mai susținut că ancheta epidemiologică pentru fiecare caz trebuie să fie făcută în 24 de ore.
Biroul Electoral Central a completat vineri modalitățile de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, cu precizări pentru persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu sau în spații special desemnate care doresc să voteze la alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Citește mai multe aici: Document BEC Procedura după care pot vota cei aflaţi în carantină sau izolare