SRI: Reducerea fondurilor poate vulnerabiliza capacitatea instituţiei

DE Alexandru Pop | Actualizat: 12.02.2019 - 12:33

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au amânat pentru marţi dezbaterea şi votul asupra raportului bugetelor SRI, SIE şi SPP.

SHARE

 Sumele alocate acestor instituţii au fost diminuate în total cu 525 de milioane de lei, sumă cu care au fost suplimentate bugetele Ministerului Sănătăţii şi CNAS, transmite Agerpres.

Adjunctul directorului SRI, George-Viorel Voinescu, a subliniat în şedinţa de luni a Comisiilor de buget-finanţe că o diminuare a bugetului SRI poate vulnerabiliza capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini atribuţiile la parametri optimi.

„Perspectiva reducerii fondurilor alocate SRI de la bugetul de stat poate vulnerabiliza capacitatea instituţiei de a-şi îndeplini atribuţiile la parametri optimi, similar anilor anteriori, cu posibile riscuri în plan imagologic, chiar de ordin strategic. În consecinţă, nu putem face improvizaţii financiare sau compromisuri privind necesităţile Serviciului, deoarece acestea ne pot costa mai mult în termeni de securitate naţională, şi nu în termeni financiari. Vă solicit sprijinul pentru asigurarea unui nivel rezonabil de resurse astfel încât baza financiară şi materială să permită SRI realizarea sarcinilor încredinţate potrivit legii“, a afirmat George-Viorel Voinescu, potrivit G4Media.

Directorul SRI a explicat că „dacă sunt daţi afară oameni, va creşte bugetul la pensii, fără a se realiza o creştere asupra bugetului general consolidat“.

Citește și De ce cresc bugetele serviciilor secrete. Studiu de caz: SRI

„Nu vom avea salarii pe patru luni, nu vom putea plăti utilităţi, cheltuieli de funcţionare“, a adăugat George-Viorel Voinescu.

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului au adoptat, luni, cu amendamente bugetul Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru anul 2019. Decizia a fost luată cu 19 voturi pentru, 13 împotrivă şi o abţinere.

Unul dintre amendamente vizează suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, la capitolul „Sănătate, bunuri şi servicii”, pentru finanţarea programului privind vitamina D, a programului „Panorama”, care presupune testări prenatale ale femeilor însărcinate şi a programului de testare a markerilor tumorali.

Acest amendament, care prevede suplimentarea bugetului ministerului cu 295.000.000 de lei, a fost adoptat cu 23 de voturi favorabile, 11 împotrivă şi o abţinere. Sursa de finanţare a acestor programe provine din diminuarea bugetului SRI cu aceeaşi sumă.

Citește și Buget 2019. Îndemnul lui Dragnea de tăiere a bugetului SRI, ignorat de parlamentari

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te