„Ca stat riveran şi ca unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi de evoluţiile care au avut loc în ultimele săptămâni, România este extrem de preocupată de situaţia securităţii şi stabilităţii regiunii şi şi-a exprimat îngrijorarea în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, pentru că tot ceea ce se întâmplă în zona Mării Negre afectează şi securitatea euroatlantică. Ţara noastră a susţinut în mod constant necesitatea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional, soluţia fiind în continuare implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk şi respectarea strictă a regimului de încetare a focului. România este în permanentă legătură cu aliaţii şi partenerii din cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi se coordonează şi schimbă evaluări cu aliaţii şi partenerii din regiune, inclusiv pentru identificarea opţiunilor adecvate de acţiune.
Anunţul Federaţiei Ruse privind ordinul ca trupele sale să revină în bazele lor permanente, după exerciţiile militare din Crimeea şi Marea Neagră, a fost important şi oportun pentru detensionarea situaţiei, dar nu schimbă cu nimic necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situaţie tensionată şi de a identifica măsuri de dezescaladare şi detensionare, precum şi de evitare pe viitor a unor situaţii similare. Aşadar, autorităţile române rămân vigilente şi vor continua să monitorizeze această mobilizare nejustificată din jurul Ucrainei”, conform comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Citește și: Sute de foști parlamentari se judecă pentru pensiile lor speciale. Jipa și Meleșcanu mai au câte una
Administrația Prezidențială menționează că reuniunea trilaterală România-Polonia-Turcia, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 22-23 aprilie 2021, şi la care au participat inclusiv miniştrii de externe din Ucraina şi Georgia, a avut rezultate foarte bune. Astfel de acţiuni arată, fără echivoc, angajamentul ţării noastre, concret şi promovat activ, pentru proiectarea stabilităţii în regiune.
O altă iniţiativă întreprinsă în aceeaşi direcţie este organizarea unui Summit al Formatului Bucureşti în perioada următoare, pentru care se discută cu aliaţii noştri din regiune şi de pe Flancul Estic.
De asemenea, în CSAT a fost decicis ca, pe linie NATO, România să continue promovarea demersurilor menite să conducă la consolidarea suplimentară a posturii aliate în România şi în regiune, de o manieră responsabilă, conformă dreptului internaţional: „Urmare a deciziilor aliate, găzduim deja pe teritoriul ţării noastre comandamente şi structuri multinaţionale NATO şi beneficiem de o prezenţă aliată avansată, cu contribuţii importante în plan terestru, maritim şi aerian. Importanţa întăririi rezilienţei, atât la nivel naţional, cât şi al Alianţei în ansamblu, şi al partenerilor săi a reprezentat un alt subiect abordat în cadrul Consiliului de astăzi. România a decis să sprijine aceste demersuri prin înfiinţarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, care va oferi asistenţă şi expertiză statelor interesate, inclusiv partenerilor din vecinătate”.
Totodată, în CSAT, a fost convenit „să continuăm susţinerea pentru partenerii noştri din Vecinătatea Estică, dar şi din Balcanii de Vest, atât pe linie bilaterală, cât şi în cadrul formatelor regionale, inclusiv în avansarea relaţiilor acestora cu NATO şi UE. În plus, România este interesată de soluţionarea conflictelor prelungite din jurul Mării Negre, iar Ministerul Afacerilor Externe a demarat în acest sens unele iniţiative la nivelul UE. Toate aceste demersuri sunt în măsură să sporească securitatea României şi reprezintă, totodată, o dovadă clară a solidarităţii şi unităţii aliate. Marea Neagră poate deveni un spaţiu al stabilităţii şi cooperării doar în măsura în care statele se dezvoltă liber şi pot să-şi urmeze neîngrădit propriile opţiuni, pe baza respectului reciproc şi a respectării stricte a normelor de drept internaţional”, mai menționează comunicatul.
Citește și: Explicația ex-ministrului de Externe Cristian Diaconescu pentru expulzarea spionului rus din România
Tot în ședința de marți, CSAT a aprobat redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, fiind vorba despre 615 militari şi peste 80 de tone de materiale şi elemente de logistică, care vor fi extrase din Afganistan începând cu 1 mai 2021.
„Redislocarea va fi etapizată şi se va derula pe parcursul următoarelor luni. România va retrage forţele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliţie NATO începând cu 1 mai 2021. Toţi cei 615 militari şi peste 80 de tone de materiale şi elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naţionale şi ale coaliţiei. Ţara noastră a fost constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan. Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiţii de luptă şi a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României. Prestaţia militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii şi aliaţii noştri. România face parte din coaliţia împotriva terorismului, iar militarii noştri care acţionează în teatrele de operaţii şi-au asumat mereu cu profesionalism şi curaj riscurile şi pericolele pe care le presupune lupta pe acest front”, arată sursa amintită.
Conform comunicatului de presă, „Afganistanul va rămâne însă un loc marcat de profundă îndurerare, 27 de militari de elită ai armatei române au căzut la datorie şi ei vor rămâne mereu în gândurile noastre”.