Sebastian Burduja: Prefer să avem un dialog constructiv şi transparent cu primarul general

DE Florin Budescu | Actualizat: 22.08.2023 - 12:54
Sebastian Burduja: Prefer să avem un dialog cu Nicuşor Dan - Foto: LinkedIn/Sebastian Burduja
Sebastian Burduja: Prefer să avem un dialog cu Nicuşor Dan - Foto: LinkedIn/Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, lider PNL Bucureşti, afirmă că preferă un dialog constructiv şi transparent cu primarul general al Capitalei, deoarece bucureştenii au nevoie de soluţii concrete şi de probleme rezolvate, nu de pasarea responsabilităţii.

SHARE

Reacţia ministrului vine în urma afirmaţiilor făcute de primarul general al Capitalei, apărute în spaţiul public, potrivit cărora lipsa apei calde în Bucureşti este "o responsabilitate a Ministerului Energiei, care nu a fost gata cu CET-ul lui să producă".

Sebastian Burduja: Prefer să avem un dialog cu Nicuşor Dan

"Prefer să avem un dialog constructiv şi transparent cu Primarul General şi Primăria Capitalei pentru că cetăţenii oraşului Bucureşti au nevoie de soluţii concrete şi de probleme rezolvate, nu de pasarea responsabilităţii.

De asta sunt sătui. Singurele răspunsuri pe care le am în urma demersului meu de mai bine de o lună sunt în diferite interviuri în presă ale domnului Nicuşor Dan.

Aştept un răspuns concret, instituţional, şi plata urgentă a datoriei către ELCEN, de aproape 1 miliard de lei. E nevoie de implicare şi de soluţii.

Citeşte şi: Burduja, despre cererea de a redeschide minele: La nivelul Europei producţia de cărbune e penalizată

Pe această cale, reiterez necesitatea abordării serioase a termoficării din Bucureşti şi voi propune de urgenţă înfiinţarea unui grup de lucru, coordonat de Ministerul Energiei, care să identifice soluţii rapide pentru ieşirea din criză şi modernizarea sistemului de termoficare care asigură apa caldă şi încălzirea pentru bucureşteni.

Suntem în 2023 şi nu mai putem tolera condiţii de viaţă ca în secolul trecut în capitala României", a declarat Sebastian Burduja, conform Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, CET Sud, din subordinea directă a ELCEN, nu a Ministerului Energiei, a fost în revizie programată, în perioada 1 - 21 august, şi, conform programului anunţat şi confirmat cu Primăria Generală, şi-a respectat termenul şi a pornit funcţionarea centralei.

Citeşte şi: Burduja a anunţat proiectul hidrocentralei de la Tarniţa: România avea datoria să îl facă de 40 ani

"Faptul că Elcen are încă unele centrale vechi, şi nu instalaţii noi, eficiente şi flexibile, este din cauza faptului că nici până astăzi Primăria nu şi-a plătit obligaţiile de plată, iar compania Electrocentrale Bucureşti nu are banii necesari demarării unor investiţii şi modernizări absolut necesare, situaţie perpetuată de ani de zile", se arată în comunicat.

Ministrul Energiei a trimis de mai bine de o lună o scrisoare primarului general, semnalându-i că există o datorie foarte mare, de aproape un miliard de lei, pe care Termoenergetica, compania din subordinea Primăriei Generale, care distribuie efectiv agentul termic către bucureşteni, o are către ELCEN.

"I s-a reamintit primarului general că ELCEN trebuie să achiziţioneze gaz pentru sezonul rece, gazul se achiziţionează în avans, conform legislaţiei în vigoare, iar ELCEN nu va avea fondurile necesare să achiziţioneze acest gaz", precizează ministerul, în comunicat.

La această scrisoare, nu s-a primit nici un răspuns din partea primarului general, precizează instituţia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te