”Tot ce am avut de spus pe acest subiect, am spus. Vizita mea la Timişoara are cu totul şi cu totul altă agendă. Am încredere în ancheta derulată de o instituţie a statului care investighează criminalitatea organizată.
Nu mai am nimic de spus pe acest subiect, ce a trebuit să spun, am spus public. În rest, multe-multe interpretări şi distorsionări de adevăr. Dacă mai aveţi alte întrebări cu obiectul vizitei mele”, a declarat Turcan.
Raluca Turcan, întrebată despre azilele groazei
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi lider al PNL Timiş, Alin Nica, a intervenit şi a spus că nu este de acord cu ”eschiva” PSD în acest scandal.
”Nu pot fi de acord cu această tentativă de eschivă şi de ieşire a PSD din încurcătura în care singur s-a băgat pentru că una afişează în comunicarea publică şi alta este de fapt realitatea din spatele acestei comunicări, cum nu consider că ministrul care a avizat demararea unei activităţi în domeniul social este responsabil de ceea ce a făcut acel ONG, după obţinerea acestei avizări.
La fel nu sunt de acord că ministrul care a coordonat ministerul Muncii şi cel al Familiei ar trebui să îşi dea demisia. Ducem dezbaterea într-o direcţie care ne îndepărtează de adevăraţii vinovaţi”, a declarat Nica.
Citeşte şi: Klaus Iohannis, despre posibila demisie a Ralucăi Turcan: „Cred că demisiile au fost suficiente”
La rândul său, Turcan a adăugat că are încredere în instituţiile statului care anchetează cazul.
”Am încredere în instituţiile statului. Am respectat litera legii. Alt comentariu nu voi face în niciun fel în plus”, a mai precizat Raluca Turcan.
Turcan, a transmis luni, după ce PSD i-a cerut să îşi dea demisia în urma scandalului azilelor de bătrâni, că la momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale şi oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii, sau pentru a bloca aflarea adevărului, trebuie să plătească, conform News.ro.
Citeşte şi: PNL dezaprobă acuzațiile aduse lui Turcan în scandalul azilelor: „Nu se poate să inventăm vinovaţi”
”Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri şi că făptuitorii vor fi pedepsiţi”, mai spune ministrul.
”La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale. Semnarea acreditării este o cerinţă administrativă şi o obligaţie legală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Sunt acreditaţi peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel naţional (pe an sunt de ordinul sutelor)”, spune ministrul Culturii pe Facebook.