duminică 21 decembrie
EUR 5.0896 USD 4.3449
Abonează-te
Newsweek România

Raețchi: China și Rusia mint pentru a demonstra că sunt ”superioare” UE

Data publicării: 24.03.2020 • 16:44 Data actualizării: 24.03.2020 • 16:48
Ovidiu Alexandru Raețchi     Foto: Facebook
Ovidiu Alexandru Raețchi Foto: Facebook

Deputatul PNL Ovidiu Alexandru Raețchi atrage atenția, într-o postare pe Facebook, asupra ”războiului informațional major care are loc în aceste zile, în încercarea de a obține mai multă influență într-un moment de haos si incertitudine”. El arată în direcția Rusiei și Chinei.

Vă prezentăm analiza integrală a deputatului liberal:

”Evenimente catastrofice globale precum pandemia Covid-19 apar rar - de două-trei ori într-un secol - și pot produce - la nivel geopolitic - schimbări majore de alianțe, zone de influență, blocuri politice. In fapt, marile mutații geopolitice se produc (sau se constată) aproape întotdeauna în astfel de momente de criză.

E bine să știm acest lucru atunci când aplaudăm sau distribuim pe Facebook știrile în care <> sau <>. Ele țin de războiul informațional major care are loc în aceste zile, în încercarea de a obține cât mai multă influență într-un moment de haos si incertitudine.

China a produs aceasta catastrofă și o stie foarte bine. China a facut posibilă mutația virusului între animale sălbatice și om, ținând deschise "piețele umede" de unde puteai procura orice "delicatesă" bizară, de la liliac la șarpe, deși știa deja - din lecțiile epidemiilor anterioare - că acestea sunt surse iminente de infectare.

Tot China a arestat primii medici care au tras un semnal de alarmă în Wuhan, acuzandu-i de <> - o infracțiune în codul penal comunist.

Cât despre Putin, acesta va face tot ce este posibil să țină cât mai jos raportările privind numărul de infectări până la sfârșitul lunii aprilie, când ar urma să aibă loc referendumul prin care să fie declarat președinte pe viață. Pentru el e foarte important sa fie <<întronizat>> înainte ca pandemia să scoată la iveală eventualele probleme din sistemul sanitar.

În acest timp, Uniunea noastră Europeană, cu toate greșelile și ezitările ei, a ales să spună adevărul și să lupte deschis, la vedere, cu catastrofa. Fără bugete secrete pentru a-și cosmetiza imaginea și a poza în erou salvator, fără armate de trolli care țintească imaginea altor state prin campanii fake news. Aici, în UE, noi putem zilnic sa ne criticăm liderii și să tragem semnale de alarmă - făcând astfel ca lucrurile să fie corijate.

În timpul asta, în China și Rusia totul va fi minunat - pentru că sistemele autoritariste au această obsesie de a-și dovedi cu orice preț <> în fața <>. Ca la Cernobîl. Ca la Tienanmen.

Doar că, asa cu vom înțelege în următoarele luni, adevărul este cel mai mare inamic al Covid-19. Iar minciuna propagandistică - cel mai mare aliat al său. Dacă în ianuarie 2020 am fi știut tot adevărul despre coronavirus, omenirea nu ar fi astăzi aici.

Uniunea Europeană va fi profund afectată de această pandemie. Se va încovoia, îndoi și zgudui din toate încheieturile. Va fi atacată din toate părțile - Rusia si China vor face tot ce le stă în putere ca să-și extindă influența în interiorul ei. Dar va ieși mult întărită de această criză. Pentru ca a spus adevărul și s-a supus criticii propriilor cetățeni - lucru care îi va permite sa își corecteze greselile si să adopte cele mai eficiente strategii.

Asta nu se întâmplă niciodată în sistemele cu președinți aleși pe viață.”

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră