Radu şi Alexandru Mazăre, cerere la penitenciare pentru înmormântarea mamei lor

DE Alex Darvari | Actualizat: 14.05.2022 - 21:25
Radu şi Alexandru Mazăre, cerere la penitenciare pentru a merge la înmormântarea mamei lor / Inquam Photo

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre şi fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, condamaţi la nouă ani de închisoare, respectiv trei ani de închisoare, au făcut cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi pentru a fi prezenţi la înmormântarea mamei lor

SHARE

 Cererea urmează să fie analizată de câte o comisie, iar cei doi fraţi vor afla luni dacă îşi vor putea conduce mama pe ultimul drum.

Citește și: FOTO&VIDEO Exerciții militare desfășurate de NATO în Europa, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina

 
Lizeta Haralambie, o apropiată a familiei Mazăre, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că Radu Mazăre şi Alexandru Mazăre au depus câte o cerere la penitenciarele unde sunt încarceraţi pentru fi prezenţi la înmormânarea mamei lor. Aceste cereri urmează să fie analizate de o comisie în cursul zilei de luni, arată news.ro.
 
Mama celor doi va fi înmormântată tot luni.  
 
Gabriela Mazăre a murit, joi, în urma unor probleme cardiace. Decesul său a survenit la trei zile după ce Alexandru Mazăre a primit o condamnare definitivă de trei de ani de închisoare.
 
Gabriela Mazăre a avut trei copii: pe Radu, fostul primar al Constanţei, pe Alexandru, fost parlamentar de Constanţa şi pe Mihai, care nu a deţinut funcţii publice.
 
Radu Mazăre ispăşeşte în prezent o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor din Mamaia. De asemenea, el este judecat în mai multe dosare instrumente de către procurorii DNA.
 
Alexandru Mazăre a fost încarcerat în urmă cu patru zile după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul campusului social “Henri Coandă”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te