Președintele Iohannis s-a întâlnit cu ministrul de Afaceri Externe al Franței la Palatul Cotroceni

DE Bianca Iosef | Actualizat: 27.01.2023 - 15:44
Președintele Iohannis- Foto: FACEBOOK
Președintele Iohannis- Foto: FACEBOOK

Preşedintele Klaus Iohannis a primit-o vineri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, aflată în vizită oficială în România.

SHARE

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita ministrului francez are loc pe fondul unei intense coordonări româno-franceze la nivel înalt, în plan bilateral şi în cadrul UE şi NATO, şi al celebrării a 15 ani de la semnarea Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic, precum şi al creşterii contribuţiei Franţei la postura de descurajare şi apărare aliată în ţara noastră.

”Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa pentru România a Parteneriatului Strategic şi a relaţiei bilaterale cu Franţa, care se bazează pe legături istorice, pe o prietenie puternică, pe afinitatea culturală, precum şi pe o cooperare dinamică şi interese comune în multiple domenii”, se arată în comunicat.

Citește și: Sorin Grindeanu: Sunt peste 20 de procese pe rol cu constructorul Podului suspendat peste Dunăre

În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele de dezvoltare a proiectelor comune din domeniul economic şi domeniul securităţii şi apărării, precum şi evoluţiile recente ale situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, cu accent pe sprijinul care trebuie acordat Ucrainei, intensificarea asistenţei umanitare şi facilitarea exporturilor de cereale. Totodată, a fost discutată şi necesitatea consolidării, în continuare, a sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse.

Citește și: Echipa de polo pe apă feminin a CSA Steaua București a câștigat Cupa României pentru a șaptea oară

”De asemenea, Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit Franţei pentru susţinerea demersurilor României de aderare la spaţiul Schengen, precum şi pentru contribuţia la întărirea securităţii şi apărării în regiunea Mării Negre, în special prin asumarea conducerii Grupului de Luptă al NATO de pe teritoriul ţării noastre, ca parte a eforturilor aliate de creare a unei apărări mai coerente şi mai puternice pe întregul Flanc Estic”, precizează Administraţia Prezidenţială. 

”Referindu-se la criza de securitate din regiune, generată de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Preşedintele României a subliniat consecinţele acesteia la nivel regional, european şi global, cu accent pe cele din domeniile securităţii, energiei şi securităţii alimentare. În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea menţinerii solidarităţii şi continuării eforturilor comunităţii internaţionale pentru sprijinirea Ucrainei şi a menţionat sprijinul pe care România l-a acordat refugiaţilor ucraineni şi pentru facilitarea tranzitului de cereale din ţara vecină prin infrastructura terestră şi navală a ţării noastre.

În ceea ce priveşte vecinătatea estică a NATO şi a Uniunii Europene, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea continuării sprijinului activ pentru Republica Moldova, pentru a o ajuta să facă faţă provocărilor generate de criza energetică şi de situaţia de securitate de la frontierele sale.

”Preşedintele României a salutat implicarea Franţei, alături de Germania şi ţara noastră, în Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, exprimându-şi, totodată, susţinerea pentru integrarea europeană a Ucrainei şi a Republicii Moldova”, se mai arată în comunicat. 

”La rândul său, ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe al Republicii Franceze a apreciat relaţiile de cooperare dintre România şi Franţa şi a subliniat că vizita sa la Bucureşti este încă o expresie a solidităţii Parteneriatului Strategic şi a interesului Franţei de a lucra strâns cu ţara noastră pentru a găsi soluţii la consecinţele multidimensionale ale crizei de securitate generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, ministrul Catherine Colonna a subliniat că Franţa va continua sprijinul ferm pe care îl acordă ţării noastre în atingerea acestui obiectiv”, anunţă Cotroceniul, scrie News.ro. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te