Președintele Iohannis a primit cererea de revocare a lui Stelian Ion

DE Edi Neagu | Actualizat: 02.09.2021 - 09:02
Cererea de revocare a ajuns la Cotroceni. FOTO: Facebook

Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, a precizat premierul Florin Cîțu.

SHARE

"Preşedintele a primit cererea de revocare din funcție a lui Stelian Ion şi o analizează", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion.

"Am luat o decizie necesară. Acum câteva minute am trimis preşedintelui României cererea de revocare din funcţia de ministru al Justiţie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniştri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reuşit să se impună în coaliţie, nu a reuşit să îşi ducă la bun sfârşit proiectele. De exemplu, desfiinţarea Secţiei Speciale, care nici după opt luni de mandat nu a fost desfiinţată", a afirmat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

CITEȘTE ȘI: Ambasada Marii Britanii îi chema pe afgani la Poarta Abbey, deși era „iminență de atac terorist”

Cîţu a adăugat că "a bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu eşti de acord să dezvolţi comunităţile" reprezintă o încălcare a mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Premierul a mai spus că nu va permite ca poporul român "să fie şantajat".

"Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să şantajeze. Pe nimeni care să nu înţeleagă că noi, aici, nu vorbim despre primari, ci vorbim despre comunităţi şi despre interesul cetăţenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii noştri de coaliţie de la USR PLUS nu au foarte mulţi primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit. Îmi asum această decizie. Biroul Politic Naţional al PNL a asumat acest proiect de investiţii, care nu este PNDL 3. Este un proiect dedicat pentru asfalt, apă, canalizare, gaz. Este un simbol al modernizării României, după 30 de ani", a precizat premierul.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri

Cîţu a menţionat că va propune la Justiţie un ministru interimar care va înţelege "prioritatea zero a investiţiilor" în România.

"Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie, USR PLUS, să aibă înţelegerea, responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare, aşa cum comunică de azi dimineaţă pe diverse canale. Această coaliţie este datoare să livreze reforme pentru români. Vă asigur că această guvernare continuă şi că vom depăşi şi acest moment, pentru că interesul public, interesul românilor este mai presus de interesul unui om politic", a declarat prim-ministrul.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.