Ministrul spune că aceste proiecte vor vedea lumina tiparului Monitorului Oficial, în magistratură se va intra, ca regulă, doar prin examen. În plus, temerea că legile aduc atingere caracterului obligatoriu al deciziilor CCR este nejustificată.
”Într-un cuvânt, aceste trei legi sunt fundamentale pentru justiţie şi asta explică, probabil, şi dificultăţile din ultimii ani cu privire la critalizarea unor proiecte care să le îmbunătăţească şi dezbaterile aprinse care au însoţit întotdeauna discutarea proiectelor de modificare a legilor justiţiei”, a spus ministrul.
”Apoi, un alt principiu fundamental reclamat foarte puternic de către sistemul judiciar, în ultimii an, care s-a cerut întărit, subliniat, îmbunătăţit, a fost acela al separării carierelor de judecător şi procuror, ţinând cont de funcţiunile constituţionaleale fiecăruia dintre aceste profesii.
Un alt principiu pe care l-am urmărit a fost responsabilizarea Justiţiei, în raport de propriile rezultate, propria funcţionalitate, pentru că aici există în continuare aşteptări neîmplinite din partea cetăţenilor, a companiilor şi chiar din partea sistemului însuşi”, a mai spus Predoiu.
Citește și: VIDEO Șefa Centrului Media din Harkov: Clădirea în care am lucrat șapte ani a fost distrusă de ruși
”Dacă aceste proiecte vor vedea lumina tiparului Monitorului Oficial, în magistratură se va intra, ca regulă, doar prin examen.
Există o singură excepţie, cu privire la magistraţii pensionaţi care ar putea fi reîncadraţi, acolo unde instanţele şi parchetele suferă de deficit de personal, o excepţie foarte limitată”, a explicat Predoiu.
Citește și: VIDEO Noi explozii în Belgorod, Rusia. Populația, evacuată. „Efectul de lentilă a incendiat muniția”
El a mai arătat că ”prescripţia răspunderii disciplinare a crescut de la 2 la 3 ani”. ”Am consolidat Inspecţia judiciară şi am întărit rolul secţiei pentru procurori CSM în desemnarea propunerilor pentru funcţiile de procurori de rang înalt în cadrul comisiei care urmează să funcţioneze la Minsterul Justiţiei în acest scop”, a spus el, potrivit News.ro
Guvernul urmează să aprobe pachetul de legi ale Justiţiei
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că va pune în dezbatere pachetul de legi ale Justiţiei. El a subliniat că adoptarea acestor acte normative reprezintă un obiectiv asumat de România prin PNRR și MCV. Acest lucru ar putea duce la ridicarea MCV și la primirea României în Schengen.
Este un demers care s-a derulat pe parcursul ultimelor luni şi s-a concretizat într-o activitate cât se poate de consistentă. Ştim cu toţii dezbaterile din ultimii ani care au generat opinii critice sau favorabile.
Cred că modul în care s-a derulat elaborarea acestui pachet de legi reprezintă un exemplu de maturitate şi responsabilitate pentru toate instituţiile implicate.
Este un obiectiv pe care noi l-am asumat atât prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
Cel important de subliniat cred că este faptul că, practic, prin aceste legi nu facem nimic altceva decât să asigurăm consolidarea independenţei Justiţiei şi, bineînţeles, garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români", a declarat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.