În competiţia pentru funcţia de secretar general al PSD s-au înscris Marius Dunca, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe şi Rodica Nassar. Marius Dunca este favorit, fiind susținut de premierul Viorica Dăncilă.
Ce îl recomandă?
După activitatea depusă în Senat, nimic. Dunca, într-un an și jumătate de mandat plin (din ianuarie 2017, până în ianuarie 2018, a fost ministru al Tineretului și Sportului), a avut zero declarații politice, zero interpelări, zero interpelări adresate primului ministru.
A semnat, la comun, 50 de initiative legislative și a deschis gura fix de trei ori.
Prima data nu se pune pentru că a depus jurământul. Fără acest demers, nu își putea lua în primire mandatul.
A doua oară, pe 4 ianuarie, a rostit cuvântul „Prezent”.
A treia oară, pe 17 octombrie 2017, Dunca a spus că „ Județul Brașov, cu extindere asupra întregii Regiuni Centru, are nevoie de un spital clinic de urgență modern, monobloc, care să înglobeze în același spațiu toate secțiile de specialitate și să aibă cel puțin 1 400 de paturi”.
Ce experiență are
Dunca a condus o mică afacere de curățenie pe care a abandonat-o în anul 2012. A terminat Facultatea de Știința Materialelor, are un master în Optimizarea Proiectării Utilajelor Tehnologice, dar și cursuri la Colegiul Național de Apărare sau Academia Națională de Informații. Fără legătură cu experința sa profesională și educațională, din 2012 până în 2015 a condus Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, iar din 2017 a fost, un an, ministru al Tineretului și Sportului.
Gazeta Sporturilor a scris că Dunca nu poate explica cheltuieli făcăute. Dunca locuiește la Brașov într-un penthouse sub Tâmpa, în valoarea de peste 130.000 de euro. El conduce un Audi A8. Dunca a câștigat un total de doar 73.000 de euro în ultimii 6 ani.
Dunca nu s-a îmbogățit nici în 2019. El nu are bani în conturi. Anul trecut, a câștigat suma de 140.000 de lei (30.400 euro), adică 2.500 euro pe lună. Dacă ținem cont că ne aflăm la jumătate anului, rezultă că Dunca a mai încasat și pe 2019 suma de 15.000 de euro, în total 45.000 euro ca senator.