Nicușor Dan, denunțat la DNA de parlamentari PSD. Printre ei, Șerban Nicolae

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 15.09.2020 - 22:03
sursă G4Media

arlamentarii PSD Petre-Florin Manole, Aida-Cristina Căruceru, Daniel Zamfir, Beatrice Tudor și Şerban Nicolae au depus un denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan, candidatul dreptei la Primăria Capitalei, potrivit News.ro.

SHARE

Potrivit documentului, obținut de agenția News.ro, denunțul vizează săvârşirea faptelor de: şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani, parlamentarii PSD solicitând începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a lui Nicuşor Dan.

„În fapt, domnul Nicuşor Dan este deputat şi membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Totodată, este vicepreşedinte şi fondator al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul în care a deţinut funcţia de preşedinte în trecut. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în care a fost membru, este iniţiatoare a numeroase demersuri în instanţă îndreptate împotriva autorităţilor statului, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a unor dezvoltatori imobiliari. În spatele acestor iniţiative aparent dezinteresate se află în realitate interesele financiare ale deputatului Nicuşor Dan, care blochează proiectele imobiliare ale mai multor investitori pentru ca ulterior să-şi retragă acţiunile, în schimbul unor sume de bani care intră în patrimoniul acestuia cu titlu de donaţie. Presiunile puse asupra investitorilor prin folosirea acestui mecanism pot fi dovedite prin urmărirea cererilor de renunţare la judecată sau la anumite capete de cerere şi a sumelor primite cu titlu de donaţie. Chiar din declaraţiile de avere ale acestuia reiese că a primit sume importante cu titlu de donaţie (ex. 100.000 lei; 76.000 lei) de la persoane fizice şi juridice”, se arată în denunţul făcut de parlamentarii PSD la DNA, potrivit documentului obţinut de News.ro.


O înregistrare cu o discuție între Cristian Zărescu, consilierul primarului PSD al sectorului 4, și Nicușor Dan pe tema demolării unui imobil din „Orășelul Copiilor” e ultima linie de atac a PSD împotriva candidatului susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Capitalei.

Înregistrarea a fost făcută publică de creatoarea de modă Dana Budeanu, o susținătoare a Gabrielei Firea.

În discuția înregistrată este vorba despre demolarea unui restaurant din Parcul Orășelul Copiilor, deținut de Mihai Mitrache, caz în care Nicușor Dan l-a acuzat pe primarul Sectorului 4 că demolează ilegal construcția unde ”funcționa un restaurant și locuința unei familii cu copii”, înainte ca instanța să se pronunțe definitiv. Candidatul dreptei, prin Asociația Salvați Bucureștiul, a depus chiar o cerere de intervenție în acest caz.

În înregistrarea, despre care nicio parte nu a precizat dacă este completă sau nu, Nicușor Dan se aude spunând că Mitrache este „dispus la dialog” și că are „disponibilitatea de a-și retrage plângerile”. Cristian Zărescu, consilierul primarului sectorului 4, Daniel Băluță, insistă de patru ori că Primăria discută cu Mitrache, care „vinde droguri” și care „e acuzat de prostituție” pentru că Nicușor Dan „a garantat” pentru el. „Dacă el vinde droguri sau face prostituție, aș încerca să-l prind cu instituțiile care se ocupă de asta. Dar strict pe speța asta, cu clădirea, eu cred că el are dreptate”, răspunde Nicușor Dan.

Marți, Nicușor Dan a anunțat că îi va intenta proces de calomnie Gabrielei Firea, care l-a acuzat că a luat bani de la interlopi, după ce în spațiul public a apărut înregistrarea în care Dan discuta cu  consilierul primarului PSD al sectorului 4.

„Voi intenta proces civil pentru calomnie, pentru afirmaţii calomnioase, primarului PSD în funcţie, Gabriela Firea, care a spus despre mine, explicit, că am luat bani pentru a ajuta cetăţeni în diferite chestiuni. Este o afirmaţie mincinoasă, pentru care va trebui să răspundă”, a declarat marți Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

Nicuşor Dan a prezentat explicaţii referitoare la cazul care i-a atras criticile edilului general, precizând că un cetăţean din Sectorul 4 „a fost abuzat” de Primărie, „care i-a demolat ilegal” proprietatea.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te