Nostalgie. Ministerul chinez de externe laudă perioada în care Ponta conducea guvernul României

DE Petre Bădică | Actualizat: 01.04.2020 - 11:07

România are o pagină care îi este dedicată pe site-ul în limba engleză al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei. Pagina despre România se deschide cu o știre înflăcărată, din anul 2013 care laudă perspectivele cooperării dintre guvernul Ponta și executivul de la Beijing.

SHARE

Deși au trecut de atunci 7 ani, autoritățile chineze continuă să laude întâlnirile avute cu Victor Ponta, Titus Corlățean, Valeriu Zgonea sau Dan Șova. Ultimii doi au fost condamnați la închisoare. Articolul de deschidere și singurul publicat integral despre România pe siteul MAE Chinez se numește „China și România” și începe astfel:

„Din 2013, parteneriatul larg, de prietenie și colaborare, între Republica Populară Chineză și România, s-a  întărit cu noi progrese realizate în cooperarea concretă peste hotare”. Articolul menționează că o delegațe chineză condusă de premierul Li Keqiang a venit la București unde a avut întâlniri cu președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, al Senatului, Crin Antonescu.  

Un viitor luminos ne așteaptă 

Articolul vorbește despre viitorul fantastic al cooperării dintre cel două state pe baza relațiilor guvernamentale și parlamentare China – România. Cele două părți au semnat 13 contracte comerciale, apoi Zgonea a trimis o scrisoare de condoleanțe urmare unui cutremur produs în Lushan. Este menționat că premierul Ponta a participat, în iulie 2013, la o întâlnire cu președintele Xi Jinping și premierul Li Keqiang. Cele două ministere de externe au menținut o coperare excelentă, se arată în articol.

În martie 2013 ministru de externe Titus Corlățean i-a trimis o scrisoare de felicitare omologului său la preluarea funcției. Apoi, vicepremierul chinez a venit la București să se întâlnească tocmai cu Ponta dar și cu șeful proiectelor de infrastructură de la acea vreme Dan Șova. „Schimburile dintre cele două legislaturi și dintre partidele politice din cele două țări au continuat să se extindă”, scriu chinezii.  

Progrese peste progrese

„S-au înregistrat progrese pozitive în cooperarea economică și comercială”, arată Ministerul de Externe de la Beijing care amintește că Ministerul Energiei, Conatantin Nica a vizitat China. Apoi, Dan Șova merge în China în iulie și încă o dată în septembrie la cel de-al 23-lea Comitet de cooperare economică între cele două state.

„Schimburile și cooperarea în domenii precum cultură, educație, militar și justiție, precum și la nivel local au fost vibrante”, spun chinezii într-un limbaj care ne dă fiori. Urmează înșiruirea unor evenimente de acest gen precum „Comorile Chinei în România” sau „O nouă viziune: Arta chineză contemporană”.

După ce se amintește o serie de contracte semnate în domeniul veterinar și agricol, articolul se încheie menționîndu-se că până la finalul lui 2013, s-a stabilit înfrățirea a 27 de orașe. Nu e greu de înțeles de ce Ministerul Afacerilor Externe a considerat să deschide secțiunea dedicată „României” cu acest articol laudativ la adresa guvenrului Ponta După anul 2013, executivul și liderii PSD au tot curtat China dar fără prea mare succese palpabile .  

Insuccesele Chine în România

„Centura Bucureştiului şi autostrada Craiova-Piteşti sunt cele mai importante proiecte la care mă aştept să participe companii din China. Pentru Autostrada Transilvania şi-au exprimat interesul chinezii încă din vară”, zicea Dan Șova în 2013.

În 2014 Ponta declara, după o vizită în China: „Proiectele pe care le avem în derulare sunt proiecte de investiţii în energie şi infrastructură, cumulate, de peste 6 miliarde de euro”.

Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu premierul Chinei.

În octombrie 2019, ex - ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc anunța: Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a ajuns la o înțelegere cu asocierea China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm pentru realizarea în regim de parteneriat public-privat (PPP) a autostrăzii Ploiești-Brașov.

Nicio autostradă nu s-a început în România cu bani din China.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te