Ministrul Finanţelor (PNL), Marcel Boloș, a anunțat că banii pentru pensii există şi vor fi viraţi la timp. ”Este o perioadă istorică pentru reforma sistemului de pensii din România”, a transmis acesta.
Marcel Boloş (PNL): ”Este o perioadă istorică pentru reforma sistemului de pensii din România” (P)
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş (PNL), a dat asigurări, în cadrul unei conferințe de presă, că banii pentru plata pensiilor există, atât în buget, cât şi în vistierie.
”Este o perioadă istorică pentru ceea ce înseamnă reforma sistemului de pensii românesc, pentru ceea ce înseamnă înlăturarea inechităţilor şi dacă este să dăm Cezarului ce este al Cezarului, trebuie să ne reamintim că această reformă a fost inclusă în anul 2021 în Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă şi au fost fixate câteva obiective.
Dintre cele mai importante sunt înlăturarea inechităţilor în sistemul public de pensii, asigurarea sustenabilităţii acestei categorii de cheltuieli şi în proiecţiile pe care le-am realizat la nivelul Ministerului Finanţelor ponderea acestor categorii de cheltuieli cu pensiile în
PIB rămâne constantă cu tendinţe de scădere în perioada 2030-2031, deci din acest punct de vedere putem spune că legea în ansamblul său şi-a atins obiectivul, acela de a avea România un sistem de pensii sustenabil”, a transmis ministrul Finanțelor.
Marcel Boloş a prezentat cifre privind evoluţia cheltuielilor cu sistemul public de pensii în România, arătând că, dacă în anul 2020, bugetul alocat pensiilor era de 81,4 miliarde lei, anul acesta bugetul urcă la 136,3 miliarde lei, conform estimărilor, o creştere de peste 50%.
Textele publicate în această rubrică sunt advertoriale plătite conform Legii 334/2006 privind finanțarea activităților partidelor politice și a campaniilor electorale.