Iohannis: PSD şi ALDE continuă să obstrucţioneze justiţia, sunt o ruşine pentru ţara lor

DE Alexandru Pop | 03.06.2019 - 20:30
Klaus Iohannis/FOTO: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în urma votului din Senat de respingere a ridicării imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, că PSD şi ALDE continuă să obstrucţioneze justiţia, se descalifică în faţa propriilor cetăţeni şi dovedesc că nu sunt altceva decât o ruşine.

SHARE

"PSD şi ALDE continuă să obstrucţioneze justiţia, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru a-l scăpa de urmărirea penală. Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că votul dat astăzi în Senat reprezintă  un act de crasă sfidare a românilor care şi-au exprimat opţiunea clară la referendumul din 26 mai. La doar câteva zile după ce românii au sancţionat explicit şi dur politica PSD-ALDE de a pune instituţiile statului în slujba protejării politicienilor cu probleme penale, senatorii majorităţii se dezic de mandatul primit de la cetăţeni", se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

În opinia şefului statului, "parlamentarii PSD-ALDE, prin votul de astăzi, se descalifică în faţa propriilor cetăţeni şi dovedesc astfel că nu sunt altceva decât o ruşine pentru ţara lor".

Klaus Iohannis aminteşte că România şi-a reconfirmat pe 26 mai parcursul demn în rândul statelor cu democraţii consolidate, în care nimeni nu este mai presus de lege.

"Respectarea acestui vot este obligatorie pentru toţi parlamentarii, iar cei care refuză îi trădează practic pe cetăţenii care i-au trimis în Parlamentul României să îi reprezinte, şi nu să reprezinte interesele unor politicieni care trebuie să răspundă în faţa legii. PSD şi ALDE nu au înţeles nimic din votul dat de români la referendum şi, prin ceea ce s-a întâmplat astăzi în Senat, demonstrează că nu au niciun gând să se reformeze, dimpotrivă, continuă practica de blocare a justiţiei", subliniază preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis atenţionează parlamentarii actualei majorităţi că se află într-o gravă eroare dacă îşi imaginează că pot continua să calce în picioare valorile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept fără să suporte consecinţele. "Cetăţenii români nu mai tolerează acest comportament ilegitim, iar cei responsabili vor fi aspru sancţionaţi la urne", arată el.

Plenul Senatului a respins, luni, ridicarea imunităţii preşedintelui acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu. Senatul a dezbătut raportul Comisiei juridice care recomanda avizarea începerii urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu în dosarul în care est acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari. Preşedintele Senatului a susţinut, la dezbaterile din plen, că anchetarea sa reprezintă un caz de retorsiune politică, potrivit news.ro.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.