duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Iohannis cere verificarea modului cum s-a acționat la pesta porcină africană

Data publicării: 05.09.2018 • 12:09 Data actualizării: 05.09.2018 • 12:28
Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile, reunite în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine africane.

Șeful statului atrage atenţia Guvernului şi premierului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume în legătură cu ineficienţa măsurilor de stopare a răspândirii virusului şi spune că luarea de măsuri tardive, necoordonate şi insuficiente în raport cu nevoile şi situaţia din teren, au reprezentat factori esenţiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic românesc.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită verificarea de către instituţiile abilitate a modului în care autorităţile responsabile, reunite în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control şi prevenţie a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), aşa cum sunt acestea prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016. „Preşedintele României atrage atenţia Guvernului şi Prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume în legătură cu ineficienţa măsurilor de stopare a răspândirii virusului PPA. Luarea de măsuri tardive, necoordonate şi insuficiente în raport cu nevoile şi situaţia din teren, au reprezentat factori esenţiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic românesc. Guvernul are responsabilitatea directă şi nemijlocită în privinţa crizei generate de răspândirea virusului PPA pe teritoriul naţional, România înregistrând cea mai rapidă creştere a numărului de focare dintre toate ţările europene afectate în prezent. Această evoluţie explozivă a PPA arată, de fapt, că autorităţile responsabile, atât cele centrale, cât şi cele locale, sunt depăşite de situaţie", a transmis, miercuri, Administraţia Prezidenţială.

Iohannis mai spune că, în loc să asistăm măcar la stabilizarea situaţiei, în prezent ne confruntăm cu răspândirea accelerată a pestei porcine dintr-un judeţ în altul.

"Evaluările specialiştilor indică faptul că ANSVSA a tratat cu superficialitate propunerile consemnate în analiza de risc a Comisiei Europene, fără să fi procedat la aplicarea promptă a măsurilor etapizate, prevăzute în Programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane. Reprezintă cel puţin o dovadă de incompetenţă faptul că ANSVSA, instituţie aflată în subordinea directă a prim-ministrului, nu a demonstrat eficienţă în privinţa măsurilor prin care să fie asigurată frontiera de biosecuritate necesară blocării răspândirii virusului în teritoriul naţional. Aceste măsuri erau imperative odată ce au fost confirmate primele focare de PPA, în localităţi din Delta Dunării, în prima parte a anului 2018. Ulterior apariţiei virusului PPA în judeţul Tulcea, evaluările experţilor arată că răspândirea virusului a avut la bază neimplicarea corespunzătoare a autorităţilor, pe seama unui lanţ de erori, indecizii şi aplicare necorespunzătoare a regulamentelor specifice", mai arată şeful statului.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră