Încep lucrările de modernizare a sistemului de termoficare în București. Ce se întâmplă cu apa caldă

DE Bianca Iosef | 03.08.2022 - 14:46
Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan-Foto: FACEBOOK

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că a început execuţia a 700 de metri din cei 12 kilometri de reţea de conducte ce urmează a fi schimbate într-un interval de 12 luni, conform contractului.

SHARE

Nicuşor Dan a fost prezent, miercuri, la deschiderea lucrărilor de modernizare a sistemului de termoficare pe şantierul din cartierul Pantelimon.

Citește și: VIDEO Cărbunaru anunță programul naţional de reabilitare a irigațiilor în valoare de 1,5 miliarde €

"Suntem pe şantierul din Pantelimon, este unul dintre cele şapte obiective de schimbare a reţelei de termoficare ce sunt prevăzute a fi executate pe buget local. Este un tronson cu lungimea de 12 kilometri. Din cele şapte obiective, care au în total 63 de kilometri, este o reţea la care nu s-a mai intervenit din momentul în care a fost instalată, în anii '75 - '77, înregistrându-se foarte multe avarii. Sunt deservite 21 de puncte termice şi mai multe instituţii publice. Lucrările au început pe acest tronson (şantierul de la intersecţia bulevardului Chişinău cu strada Pictor Dimitrie Hârlescu), care are 700 de metri. Pentru moment se scoate conducta veche, conducta nouă o să vină în jur de 15 august şi atunci o să înceapă lucrările de montaj", a precizat edilul.

Citește și: VIDEO Ministrul Energiei: „Nu avem motive pentru a reduce cu 15% consumul de gaze”

Nicuşor Dan a asigurat că pe perioada lucrărilor pe tronsonul menţionat nu vor fi întreruperi la apa caldă.

"În timpul ăsta nu vor fi întreruperi la apa caldă, pentru ca s-au instalat deja conductele provizorii, care asigură agentul termic pe perioada verii. Lucrările au început în iunie şi, conform contractului, trebuie să fie terminate într-o perioadă de 12 luni", a conchis Nicuşor Dan.

În context, Anghel Ionel, directorul tehnic al SICOR, firma care execută lucrările, a afirmat că vor fi înlocuiţi aproximativ 1,4 kilometri de conductă în perioada următoare, pentru a asigura, pe perioada timpului rece, apa caldă şi încălzirea locuitorilor din Pantelimon şi Colentina. El a menţionat că aceasta este o magistrală care face legătura între CET Sud şi cele două cartiere, potrivit Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te