Fiefurile „tradiționale” PSD în care românii au votat Nicușor Dan, deși partidul nu l-a susținut

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 19.05.2025 - 18:38
Fiefurile „tradiționale” PSD în care românii au votat Nicușor Dan, deși partidul nu l-a susținut - Foto: Facebook / Alex Nicodim
Fiefurile „tradiționale” PSD în care românii au votat Nicușor Dan, deși partidul nu l-a susținut - Foto: Facebook / Alex Nicodim
Fiefurile „tradiționale” PSD în care românii au votat Nicușor Dan, deși partidul nu l-a susținut - Foto: captură ecran roaep.ro
Fiefurile „tradiționale” PSD în care românii au votat Nicușor Dan, deși partidul nu l-a susținut - Foto: captură ecran roaep.ro

În contextul în care social democrații nu au avut în premieră în ultimii 35 de ani reprezentant în finala prezidențială, oficial, PSD a fost singurul partid pro-european care a anunțat că nu susține niciun candidat. Nicușor Dan a câștigat însă în mai multe fiefuri „tradiționale”.

SHARE

Românii au demonstrat în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale că vremea votului dictat de la centru, prin intermediului aparatului de partid din teritoriu, pe care PSD s-a bazat ani la rândul, a cam apus. 

Mulți, inclusiv primarul PSD din Buzău, un fief social democrat, au spus că prin nesusținerea oficială a niciunuia dintre cei doi candidați la președinția României în turul 2, PSD a invitat, practic, să se voteze cu George Simion.

Unii membri și simpatizanți au mers pe această cale, dar alții nu. Și, surprinzător sau nu, în fiefuri „tradiționale” PSD, independentul centrist pro-UE și pro-NATO, Nicușor Dan, a câștigat în fața „suveranistului” George Simion. 

Citește și: Subprefectul PSD de Argeș: Nicușor Dan, un securistoid al sistemului. George Simion era mai bun

Fiefurile „tradiționale” PSD în care românii au votat Nicușor Dan, deși partidul nu l-a susținut

Nicușor Dan a câștigat turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025 în 24 de regiuni. Iar George Simion a câștigat în 23 de județe.

Citește și: Marcel Ciolacu și-a depus demisia de la conducerea PSD. Ar urma o conducere colectivă

Una din cele mai usturătoare înfrângeri a încasat-o PSD în fieful „tradițional” Dolj, județ controlat de Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

La nivelul județului Dolj, Nicușor a obținut 51,01% din voturi și Simion, 48,99%. În municipiul Craiova, Nicușor a câștigat detașat cu 60,92%, în municipiul Calafat a luat 52,04%, iar în orașul Dăbuleni, 53,38%. 

Citește și: Primele alegeri prezidențiale, fără PSD în cărți. Vasile Dîncu: Am ajuns aici nu din întâmplare

În județul Botoșani, alt fief tradițional PSD (pierdut în 2024 în favoarea PNL), George Simion a câștigat turul 2 al alegerilor prezidențiale în 75 din cele 78 de unități administrativ teritoriale, însă nu a avut susținerea majoritară a alegătorilor din municipiile Botoșani și Dorohoi.

În municipiul Botoșani, independentul Nicușor Dan s-a impus cu 57,02%, iar în municipiul Dorohoi acesta a fost votat de 51,37% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne. 

În „județul lui Mazăre”, Constanța, Nicușor Dan s-a impus cu 50,47%, iar în municipiul Constanța a luat 62,75%. 

La Galați, alt fief tradițional PSD, unde social democrații conduc atât Consiliul Județean, cât și Primăria Galați, Nicușor a obținut 51,96%, cu un scor de 62,36% în municipiul Galați. 

Citește și: Un lider din vârful PSD îl votează pe Nicușor Dan: ”Este singura variantă!”

În Maramureș, județ unde PSD conduce Consiliul Județean prin Gabriel Zetea, aflat la al doilea mandat, și Primăria Baia Mare prin Doru Dăncuș, Nicușor a obținut 51,21% din voturi. În Baia Mare a luat 65,24%, iar în Poienile de Sub Munte a atins un record - 87,65%. 

În Teleorman, județul fostului lider PSD Liviu Dragnea, a câștigat Simion, cu 53,52%. Dar, în capitala județului, Alexandria, Nicușor s-a impus cu 56,93%, la Turnu Măgurele, 51,82%, și la Roșiorii de Vede, 52,52%. 

În Argeș, alt fief „tradițional” PSD, s-a impus tot Simion, cu 52,94%. Însă, Nicușor a obținut 56,43% în municipiul Câmpulung, 51,74% în municipiul Curtea de Argeș și 58,16%, la Pitești.

Citește și: Subprefectul PSD de Argeș: Nicușor Dan, un securistoid al sistemului. George Simion era mai bun

În Olt, județ controlat de secretarul general al PSD Paul Stănescu, „suveranistul” s-a impus cu 57%. Dar Nicușor a luat 51,51% în municipiul Slatina și 51,06% la Caracal, de exemplu. 

La Buzău, de un provine Marcel Ciolacu și unde PSD e condus de Lucian Romașcanu, Simion s-a impus la limită, cu 50,42%. Dar Nicușor a luat 61,06% în municipiul Buzău. 

Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma: Toată conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi

Primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, a declarat luni, 19 mai 2025, că toată conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi, după alegerile prezidenţiale, el arătând că electoratul PSD vrea ca acest partid să nu coboare până la zero şi că este foarte aproape de acest lucru.

El a respins ideea ca primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, să preia şefia partidului, arătând că o variantă ar putea fi europarlamentarul Victor Negrescu, dar că sunt şi alte variante.

Potrivit lui Toma, PSD trebuie să intre la guvernare, pentru că trebuie făcute reforme mari.

”Toată conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi, dacă e posibil aşa ceva în partidul meu. Sper să se întâmple acest lucru”, a declarat Constantin Toma, la Antena 3.

Întrebat cine ar putea fi preşedintele partidului, între Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan sau primarul Daniel Băluţă, Toma a răspuns: ”Niciunul din actuala conducere. Au contribuit cu toţii la situaţia României, în primul rând, şi pe urmă la situaţia partidului. Pentru că nu poţi rămâne neutru când este vorba de democraţie sau fascism. Iar partidul meu a invitat, practic, să se voteze cu George Simion. Şi, Doamne ajută, acest lucru nu s-a întâmplat. Despre asta vorbim. Dacă mergem din greşeală în greşeală, şi partidul dispare…PSD-ul, în formula actuală, dacă merge tot aşa, se va autodistruge”. 

Primarul Buzăului a menţionat că ”nu trebuie să fie cineva din actuala conducere, pentru că au demonstrat ce pot face, şi cu economia României şi nu au făcut nicio reformă până acum”.

Întrebat despre varianta Victor Negrescu la şefia PSD, Constantin Toma a arătat că ”este una din variante”.

”Bineînţeles, e garnitura tânără a PSD-ului, cu experienţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, dar mai sunt şi alţii”, a menţionat el. 

Toma a subliniat că ”electoratul PSD vrea ca acest partid să nu coboare până la zero şi este foarte aproape de acest lucru”.

”S-au luat multe decizii foarte proaste, inclusiv aceasta cu voturile care i s-au acordat lui George Simion în primul tur. Marcel Ciolacu, dacă nu avea această idee minunată de a-i da votul lui George Simion în primul tur, atunci, în noiembrie, azi era preşedintele României”, a arătat Toma.

Potrivit primarului, PSD ar trebui ”să intre la guvernare pentru a fi o puternică susţinere din partea Parlamentului”.

”Trebuie făcute reforme mari. Nu poţi să stai deoparte, cum s-a stat acum. Bă, votaţi-l pe Simeon, adică staţi neutri, votaţi cu conştiinţa.

Deci nu se poate aşa ceva. Vino şi participă la reforme şi propune reforme. Implică-te! Sau, dacă vrei ca ţara asta să ajungă la un nivel foarte jos, adică să ne blocăm total şi să vină FMI-ul peste noi, luăm decizii ca şi până acum”, a explicat el. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te