„Am răspuns la această întrebare, cred că joi. Nu mai știu când ne-am întâlnit ultima dată. Am văzut-o după aia și acum o susțin. Acel articol care a stârnit numeroase nemulțumiri a fost inspirat de regulamentul pentru desemnarea procurorilor europeni, fiind adoptată și OUG în sensul acesta, care permite și judecătorilor să devină procurori europeni. Se pare că s-au gândit că dacă este un model european poate fi introdus și în legislația noastră. Dacă acel articol a generat atât de multe nemulțumiri, după întâlnirea, dna prim-ministru și ministrul Justiției vor lua o decizie”, a spus Liviu Dragnea, după ședința PSD de la Palatul Parlamentului.
Citește și: Timmermans, despre Dragnea: Nu știu dacă chiar crede ceea ce spune. Reacția șefului PSD
Vinerea trecută, magistrații nemulțumiți de prevederile Ordonanței 7 au ieșit pe treptele parchetelor și tribunalelor, acuzând politizarea justiției, dar și din partea societății civile. Peste 10.000 de oameni au protestat în stradă în București, dar și Cluj, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Bacău, Constanţa, Braşov. Ei au strigat: „Asta este ţara noastră, nu este moşia voastră”, „Antena 3, niște derbedei!” și “Abrogați, apoi plecați!”.
Citește și: PLUS cere Curților de Apel să atace la CCR ordonanța care schimbă legile justiției