Cum votăm la alegerile prezidențiale și parlamentare. 40.000 de români au votat, deja, în diaspora

DE Mihai Duță | Actualizat: 23.11.2024 - 16:42
Cum votăm la alegerile prezidențiale și parlamentare - Foto: INQUAM PHOTOS/ Virgil Simionescu
Cum votăm la alegerile prezidențiale și parlamentare - Foto: INQUAM PHOTOS/ Virgil Simionescu

Cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie, respectiv 8 decembrie, iar alegerile parlamentare pe data de 1 decembrie, de Ziua Naţională.

SHARE

Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale din România se desfăşoară pe parcursul a trei zile. Peste 40.000 de români din diaspora au votat deja până în această dimineață.

Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care au optat pentru votul prin corespondenţă, informează News.ro.

În 2019, 675.348 de alegători din străinătate au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Ordinea candidaţilor pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale 2024 este decisă de către Biroul Electoral Central prin tragere la sorți.

Cum votăm la alegerile prezidențiale și parlamentare. Cele 3 duminici în care ne decidem viitorul

Ordinea candidaților pe buletinul de vot la alegerile prezidenţiale 2024:

Elena Lasconi – USR   

George Simion – AUR

Marcel Ciolacu – PSD

Nicolae Ciucă – PNL

Kelemen Hunor – UDMR

Mircea Geoană – independent

Ana Birchall – independent

Alexandra Păcuraru – Alternativa pentru Demnitate Națională

Sebastian Popescu – Partidul Noua Românie

Ludovic Orban – Forța Dreptei

Călin Georgescu – independent

Cristian Diaconescu – independent

Cristian Terheș – Partidul Național Conservator Român

Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2024, primul tur, a început pe data de 25 octombrie și se va încheia pe 23 noiembrie, la ora 7:00.

Votul pentru viitorul președinte al României va începe în Diaspora încă din data de 22 noiembrie, la ora 12:00, ora locală a României. În Diaspora se va putea vota și pe 23 noiembrie, între orele 7:00 și 21:00, și pe 24 noiembrie, atunci când se va vota și în România.

Pe 24 noiembrie, secțiile de votare se deschid la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Alegătorii care se află în secțiile de vot sau la coadă la ora 21:00 pot vota până cel târziu la ora 23:59.

Campania electorală pentru al doilea tur

Până pe 29 noiembrie, vor fi anunțate public numele celor doi candidați care vor participa la al doilea tur, dată la care începe și campania electorală.

Până pe data de 1 decembrie, se va stabili ordinea candidaților pe buletinul de vot.

În Diaspora, votul începe pe 6 decembrie, la ora 12:00, și se încheie la ora 21:00. A doua zi de vot în Diaspora este 7 decembrie, între orele 7:00 și 21:00. În a treia zi, votarea din Diaspora se suprapune cu votul din România.

În țară, al doilea tur de scrutin va avea loc pe 8 decembrie, între orele 7:00 și 21:00.

Rezultatele votului vor fi înaintate Curții Constituționale pe 12 decembrie, urmând validarea alegerilor și publicarea rezultatelor în mass-media și Monitorul Oficial.

Pe 12 decembrie, are loc înaintarea către Curtea Constituţională a  procesului-verbal, împreună cu 
procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare. 

Citește și: Simion și Lulea au sifonat 10.000.000 lei bani publici prin firma paravan deținută de un membru AUR

Ulterior, vor fi validate alegerile şi  publicat rezultatul acestora în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Alegerile parlamentare

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România a început la 1 noiembrie și se va încheia pe 
30 noiembrie.

Citește și: VIDEO Simion, conspiraționist: S-au făcut presiuni să nu ajung în SUA. Amenințare la adresa Newsweek

Votul pentru alegerile parlamentare va fi într-o singură zi în țară, pe 1 decembrie, iar, peste hotare, pe parcursul a două zile, pe 30 noiembrie și 1 decembrie.

Procesul de votare va începe la ora 7.00 dimineaţa, atât sâmbătă cât şi duminică, şi se va închide la ora 21.00. Dacă atât în ţară cât şi în străinătate vor fi alegători care nu au apucat să voteze, atunci preşedintele Biroului secţiei de votare poate decide prelungirea votări,i dar nu mai târziu de 23:59, când sistemul va fi închis.

În România, alegătorii pot vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.

În situația în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Peste hotare, alegătorii care vin la secţiile de votare organizate în străinătate şi care demonstrează că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pot vota la orice secţie organizată în străinătate.

Documente necesare pentru vot

În ţară, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România, care în ziua votării se află în ţară, îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

a) cartea de identitate; b) cartea electronică de identitate; c) cartea de identitate provizorie; d) buletinul de identitate; e) paşaportul diplomatic; f) paşaportul diplomatic electronic; g) paşaportul de serviciu; h) paşaportul de serviciu electronic; i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

Cetăţenii români cu domiciliul în România, dar care au adresa de reşedinţă în străinătate, îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării, însoţite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reşedinţei: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar.

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot vota la secţiile de votare organizate în străinătate, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu; paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu; paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te