VIDEO Simion, conspiraționist: S-au făcut presiuni să nu ajung în SUA. Amenințare la adresa Newsweek

DE Petre Bădică, Silviu Sergiu | Actualizat: 13.09.2022 - 20:41
George Simion Foto: INQUAM Photos/George Călin

Newsweek România a scris, în cursul zilei de ieri, că George Simion a cerut bani de la Camera Deputaților pentru a ajunge la un eveniment în SUA. Liderul AUR a lansat, azi, un atac direct la Newsweek România și ne-a amenințat cu tribunalul.

SHARE

George Simion a susținut o conferință de presă, astăzi, în care a încercat să găsească vinovați după ce organizatorul Israel Heritage Foundation nu i-a mai permis să meargă la un eveniment la New York. Printre „vinovații” găsiți de George Simion sunt Newsweek România și Ambasada României din SUA. 

Evident, Simion nu a adus niciun argument în acest sens.

Organizatorii au anunțat că Simion nu mai este binevenit la  recepția dedicată celebrării Noului An Evreiesc, din data de 18 septembrie. La eveniment era invitat special fostul Secretar de Stat republican, Mike Pompeo. 

Pentru deplasare, George Simion a cerut bani de la Camera Deputaților care urma să se pronunțe azi în jurul orei 11.30.

Newsweek România a scris, ieri,că ,potrivit site-ului Israel Heritage Foundation, pe 18 septembrie a.c., va avea loc o recepție și o cină dedicată celebrării Noului An Evreiesc 5783.

Contribuțiile financiare recomandate pentru participarea la acest eveniment sunt:

- 10.000 de dolari pentru cei care doresc să stea la masă cu Mike Pompeo.

- 5.000 de dolari pentru cei care vor statut de VIP la recepția la care participă fostul Secretar de Stat american.

- 2.500 de dolari/cuplu pentru cei care doresc să participe împreună cu soțul/soția.

- 1.800 de dolari pentru cei care participă individual.

Newsweek România le-a cerut organizatorilor să spună dacă Simion este invitat la eveniment sau dacă va plăti pentru un loc în sală sau la masă cu Mike Popeo. Newsweek a atras organizatorilor atenția asupra declarațiilor anti-semite ale unor lideri AUR. Am menționat în articolul de ieri că imediat ce vom avea toate detalii le vom publica.

Citește și: Simion cere bani publici să meargă la un eveniment în SUA

Simion: Dau în judecată Newsweek România

George Simion și-a început conferința de presă de azi acuzând Newsweek România, Guvernul României și Ambasada României din SUA că i-au boicotat participarea la eveniment. Deși, inițiativa ca Simion să nu mai ajungă în SUA aparține, exclusiv, organizatorilor.

Declarațiile sunt de la minutul 9

„Au apărut unele controverse cu privire la vizita pe care trebuia să o am în SUA. Din motive de birocrație și de timp scurt nu voi ajunge în SUA pentru a participa la cina cu fostul secretar de stat Mike Pompeo (evident că nu este vorba de o cină unu la unu cum lasă să se înțeleagă Simion, ci de o cină festivă cu mii de invitați).

Aș vrea să dezmint unele chestiuni care au apărut în spațiul public. Publicația Newsweek a spus că aș fi plătit 10.000 de dolari pentru participarea la această cină. Facem publică invitația pe care am primit-o (Newsweek a prezentat tarifele pentru participarea la eveniment și a cerut explicații organizatorilor în legătură cu modul în care Simion a fost invitat - gratis, pe bani, la ce categorie de „bilet” se încadrează n.red.). Cred că domnii de la Newsweek care lansează mai multe minciuni la adresa noastră vor fi dați în judecată. Nu am reușit decât ieri introducerea în Biroul Permanent și împlinirea formalităților așa că nu pot ajunge duminică acolo”.

Explicațiile mincinoase ale lui Simion, legate de birocrație, vor să mascheze faptul că i s-a retras invitația de a participa la un eveniment organizat în SUA. O serie de declarații și de atitudini ale AUR i-au făcut pe el și partidul greu frecventabili. Newsweek România publică, la finalul articolului, o serie de trimiteri către articole care arată de ce liderul AUR nu a mai ajuns în SUA.

Simion vede conspirații

George Simion crede că toată lumea conspiră pentru ca el să nu ajungă în SUA.

„Denunț unele chestiuni de o gravitate fără precendent. Membri ai guvernului României și Ambasada României la Washington au făcut presiuni extraordinare ca relațiile noastre cu Partidul Republican, întâlnirea cu domnul Pompeo să nu aibă loc. Faptul că membri ai Guvernului sună pentru a opri acțiunuile unui alt partid politic folosindu-și calitatea oficială, faptul că ambasadorul României în SUA, domnul Muraru, s-a implicat ca dialogul pe care îl avem să fie oprit...”

George Simion nu a oferit nicio dovadă care să îi susțină afirmațiile legate de ambasadorul României în SUA.

Citește articolele în care Newsweek România „deconspiră” cine sunt AUR și Simion

Partidul AUR și George Simion, susținuți de Grupul Frăția Ortodoxă care are 70 mii de adepți

Frăția Ortodoxă, cu 70 mii de adepți, preia mesajul lui George Simion: „Nu” vaccinării obligatorii

Sorin Lavric, senator AUR, dat afară din Uniunea Scriitorilor pentru sexism, rasism și șovinism

În timp ce rușii amenință Europa, fondatoarea AUR Cluj înființează partidul care ne scoate din UE

Un simpatizant AUR îi amenință cu moartea pe intelectualii care au semnat o scrisoare anti-AUR

Târziu (AUR) preia conspirații pentru a se apăra de acuzațiile de antisemitism

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te