Anunţul a fost făcut, în plen, de liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, Alfred Simonis.
„Vreau să anunţ plenul Camerei Deputaţilor că, începând de astăzi, domnul deputat Dumitru Coarnă nu mai face parte din grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor şi va activa ca parlamentar neafiliat", a transmis, potrivit Agerpres, Simonis.
Biroul Permanent Naţional al PSD a luat luni act de excluderea din partid a lui Dumitru Coarnă. Organizaţia PSD Călăraşi din care acesta a făcut parte a înaintat conducerii centrale documentele cu privire la excluderea lui Coarnă.
„Cred că domnul Coarnă a depăşit o linie roşie având un dialog cu un stat agresor asupra unui stat suveran. Un membru al PSD nu avea ce căuta la Ambasada Rusiei. Nu am avut discuţii cu domnul Coarnă, nu poţi să ai un argument să te duci la Ambasada Rusiei în acest moment", a declarat, luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la sediul central al partidului.
Citește și: FOTO Legiunea Internațională, care luptă contra lui Putin, are 20.000 de soldați din 52 de țări
Senatorul Diana Şoşoacă Iovanovici a anunţat pe pagina sa de Facebook că a avut miercurea trecută, împreună cu alţi trei parlamentari, deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă, o întâlnire cu ambasadorul rus la Bucureşti, Valery Kuzmin, în cadrul căreia au pledat pentru „poziţia de neutralitate" a ţării noastre. Potrivit Dianei Şoşoacă, cei patru au propus şi „începerea tratativelor de pace în cadrul neutru al României".