Joi, fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare în dosarul în care este judecat pentru luare de mită și abuz în serviciu. Decizia a fost luată, joi, de magistrații Tribunalului București, după un proces care a durat șase ani.
De asemenea, judecătorul a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Sector 5 București și l-a obligat pe Marian Vanghelie la plata a 15 milioane de euro, cu titlu de daune materiale.
Circ la Antena 3: Vanghelie jură pe Biblie
Într-o scenetă evident regizată din timp, Gâdea l-a chemat pe Vanghelie la un pupitru pe care se găsea o Biblie și l-a rugat să jure că nu a furat. Înainte ca fostul primar să jure, Gâdea a insistat că este opțiunea sa.
“Vreau să vă spun ceva: Biblia se folosește la instanță. Puteți să jurați, puteți să nu jurați. Eu nu aș vrea sub nici o formă...“, a spus Gâdea, sobru.
Citește și: Cristi Borcea recunoaște: „Am patru copii concepuți în detenție. Nu am fost la camera nupțială”
“Mă ajută!“, a insistat Vanghelie.
După ce s-a rezolvat această problemă, Vanghelie a declarat, privind în cameră: “Jur pe Biblie, în fața românilor că nu am luat niciun ban din toți cei 300 de milioane de euro de care m-a întrebat domnul Mihai Gâdea și că nu am luat niciun ban de la acest om.
Dacă am luat bani, Dumnezeu să se uite deasupra noastră, dacă nu Dumnezeu să plătească începând de la domnul Coldea și toți ceilalți să îi plătească cu ce merită. Am fost clar?".
După acest moment solemn, Gâdea a trecut la alt subiect.
Citește și: Conspiraționistul Lazarus, internat în spital, cu covid-19