Informația a fost publicată inițial de G4 Media, care a citat surse din Pro România.
„Am acceptat oferta Pro România, pentru că este un partid în care mă regăsesc și mi se potrivește ca viziune pentru București. Sunt convins că vom putea face multe lucruri împreună”, ne-a declarat gen. Sîrbu.
El a precizat că negociază de mai multă vreme cu Victor Ponta această candidatură.
Întrebat dacă un militar-candidat nu este o alegere mai puțin obișnuită, el a negat. „Nu este vorba de așa ceva. Victor Ponta a avut motive foarte clare când s-a îndreptat spre persoana mea. Eu am făcut medicină, dar și administrație. Am fost director al Spitalului Militar Central și am făcut din el un spital modern și performant”, ne-a spus gen. Sîrbu.
Citește și:
Plagiatorul la plagiator trage: Generalul Ioan Sîrbu, candidatul Pro România la Primăria Capitalei
Candidatul Pro România a precizat că una din prioritățile mandatului său, în cazul în care va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei, este „securitatea cetățenilor Bucureștiului”.
Întrebat cum comentează existența unui protocol dintre DGIA, serviciul secret al Armatei, și Primăria sectorului 3, gen. Ioan Sîrbu a precizat că nu are detalii despre această decizie, dar este convins că primarul Robert Negoiță „a avut în vedere chestiuni necesare pentru locuitorii acestui sector, printre care și siguranța acestora.”
Victor Ponta și Robert Nhegoiță au încheiat un parteneriat pentru alegerile locale din București.
Protocol dintre Primăria sectorului 3 și serviciul secret al Armatei
Pe 28 septembrie 2017, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a semnat un protocol cu DGIA, serviciul secret al Armatei condus și astăzi de gen. Marian Hăpău, prin care a acesta a primit acces la sistemul de supraveghere din sectorul 3, după cum a scris presacurată.ro.
Protocolul se referă la cele 42 de camere amplasate pe raza sectorului 3, iar scopul său este „obținerea, prelucrarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor obținute prin intermediul sistemelor video referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și non- militare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar.”
Documentul prevede și informarea reciprocă cu datele de interes pe care fiecare parte le deține și sunt utile celeilelte părți în îndeplinirea atribuțiilor legale.
Protocolul a fost semnat pe 1 an de zile, cu posibilitatea de prelungire, este în vigoare chiar și în prezent, după cum a declarat Robert Negoiță la RTV.