Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, la comanda News.ro, cu foarte puțin timp înainte de o serie de evenimente politice, precum decizia PNL de a nu candida pe liste comune cu PSD sau conflictul USR-Elena Lasconi, care au implicații asupra competiției pentru alegerile prezidențiale.
Cine sunt candidații la alegerile prezindețiale care au avut o creștere surprinzătoare
"Cu toate acestea, rezultatele la întrebarea privind intenția de vot pentru alegerile prezidențiale rămâne relevantă chiar și în formula în care a fost aplicată.
Spre deosebire de sondajul precedent, în care am testat candidaturi separate ale PSD și PNL la alegerile prezidențiale, în sondajul de luna acesata am efectuat două modificări: am testat un candidat comun PSD-PNL în persoana premierului Marcel Ciolacu, respectiv am testat-o pe Elena Lasconi drept candidat USR în locul lui Cătălin Drulă.
Datele arată că într-un asemenea scenariu, pe primele două locuri se situează Mircea Geoană (independent) și Marcel Ciolacu (susținut de PSD și PNL).
În lipsa unui candidat propriu, doar o treime dintre votanții PNL ar opta pentru candidatul comun provenit din PSD. De asemenea, Elena Lasconi ar obține un scor mult mai mare decât Cătălin Drulă, însă ar atrage doar o treime din voturile alegătorilor USR.
Mircea Geoană se clasează pe primul loc, colectând foarte multe voturi din categorii diverse: votanții PSD, votanții PNL, votanții USR, votanții nehotărâți și cei care nu se prezintă la alegerile parlamentare, dar ar participa la cele prezidențiale”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.
Elena Lasconi ar obține de două ori mai multe procente decât Cătălin Drulă
Actualul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, din postura de candidat independent, fiind în creştere uşoară, şi este urmat de Marcel Ciolacu - candidat PSD-PNL, George Simion, Elena Lasconi şi Diana Şoşoacă.
În actualul sondaj, Elena Lasconi este creditată cu aproape 10% din intenţiile de vot ale celor care declară că merg la vot, dublu faţă de actualul lider USR Cătălin Drulă, care în precedentul sondaj avea un scor de 5,4%.
Acelaşi sondaj mai arată că o treime dintre votanţii PSD ar vota cu Mircea Geoană, iar o treime dintre cei ai PNL ar vota pentru Ciolacu, în timp ce 24,1% l-ar alege pe Mircea Geoană, iar 17,9 pe Elena Lasconi.
Sondajul include şi întrebări referitoare la alegerea unei femei sau a unui independent la Cotroceni.
”În lipsa unui candidat propriu, doar o treime dintre votanţii PNL ar opta pentru candidatul comun provenit din PSD. De asemenea, Elena Lasconi ar obţine un scor mult mai mare decât Cătălin Drulă, însă ar atrage doar o treime din voturile alegătorilor USR.
Mircea Geoană se clasează pe primul loc colectând foarte multe voturi din categorii diverse: votanţii PSD, votanţii PNL, votanţii USR, votanţii nehotărâţi şi cei care nu se prezintă la alegerile parlamentare, dar ar participa la cele prezidenţiale”, remarcă directorul INSCOP Research Remus Ştefureac.
Pe cine preferă votanţii partidelor pentru funcţia de preşedinte al României? Opţiunile de vot la alegerile prezidenţiale în funcţie de partidul preferat la parlamentare
Câți dintre alegătorii PSD l-ar vota pe Ciolacu
52% dintre alegătorii PSD l-ar vota pe Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL) pentru funcţia de preşedinte al României, în timp ce o treime (33.5%) ar opta pentru Mircea Geoană (independent). George Simion (AUR) ar fi votat de doar 5.6% dintre alegătorii PSD. Restul potenţialilor candidaţi enumeraţi ar obţine fiecare mai puţin de 2% din voturile electoratului social-democrat.
Cu cine votează alegătorii PNL
34.8% dintre votanţii PNL l-ar alege pe Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL), 24.1% pe Mircea Geoană (independent), iar 17.9% pe Elena Lasconi (USR). Sub 5% dintre votanţii PNL ar opta pentru George Simion (AUR), Diana Şoşoacă (SOS România), Dacian Cioloş (REPER) sau Kelemen Hunor (UDMR).
Cu cine ar mai vota alegătorii AUR în afară de George Simion
67.2% dintre alegătorii AUR ar vota cu George Simion pentru funcţia de preşedinte al României, 13.9% cu Diana Şoşoacă (SOS), iar 9% cu Mircea Geoană (independent). Sub 5% dintre votanţii AUR ar opta pentru Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL), Elena Lasconi (USR), Dacian Cioloş (REPER) sau Kelemen Hunor (UDMR).
Cu cine votează alegătorii USR
În ceea ce priveşte votanţii USR, 32.9% ar prefera-o pe Elena Lasconi, 24.7% pe Dacian Cioloş (REPER), iar 22.4% pe Mircea Geoană (independent). Restul potenţialilor candidaţi enumeraţi ar obţine fiecare mai puţin de 5% din voturile electoratului USR.
Românii spun că ar vota o femeie pentru a deveni președinte
Întrebaţi ce părere au despre posibilitatea ca o femeie să devină preşedintele României, 79% dintre români apreciază că este o idee bună si ar vota în acest sens, în timp ce 17.5% consideră că este o idee proastă şi nu ar vota în acest sens. Ponderea non-răspunsurilor este 3.5% la această întrebare.
65% dintre români cred că este o idee bună ca o personalitate independentă politic să devină preşedintele României şi ar vota în acest sens, în timp ce 28.4% sunt de părere că este o idee proastă şi nu ar vota în acest sens. 6.6% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 octombrie - 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.