Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, miercuri, pe Jose Fernandez, subsecretar de stat pentru creştere economică, energie şi mediu în cadrul Departamentului de Stat al SUA, ocazie cu care au fost abordate proiectele bilaterale în domeniul cooperării economice şi al energiei, în special proiectele comune în domeniul energiei nucleare civile, aspecte privind securitatea alimentară şi situaţia de securitate din vecinătate, cu implicaţiile sale multidimensionale.
Citește și: 5 polițiști de frontieră, cu averi din mită: Cât costa să nu stai la coadă la vamă
Conform unui comunicat de presă al MAE, cu referire la proiectele bilaterale în domeniul nuclear civil, respectiv proiectul Cernavodă şi proiectul Centralei cu reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR), ministrul Bogdan Aurescu "a evidenţiat potenţialul important al acestora pentru consolidarea securităţii energetice a României şi, implicit, la nivel regional".
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat interesul şi angajamentul ferm al României de a dezvolta cooperarea bilaterală şi a evidenţiat potenţialul semnificativ în domeniul economic, inclusiv al schimburilor comerciale.
"Subsecretarul de stat Jose Fernandez a salutat angajamentul părţii române şi a subliniat, la rândul său, angajamentul SUA în acest sens şi importanţa intensificării cooperării economice bilaterale pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic", menţionează MAE.
Citește și: Alocațiile copiilor ar urma să fie dublate. Când se va întâmpla și de cine depinde
Legat de rolul Mării Negre în economia globală, cu precădere în actualul climat regional, ministrul Aurescu a prezentat eforturile concrete ale României de susţinere a Ucrainei, punctând contribuţia ţării noastre în facilitarea transportului de cereale. El a evidenţiat, inclusiv cu referire la contactele avute cu prilejul Adunării Generale ONU săptămâna trecută, mai ales cu parteneri din Africa, necesitatea promovării cât mai eficiente în spaţiile geografice din afara Europei a unor mesaje clare privind responsabilitatea Rusiei în ceea ce priveşte impactul asupra lanţurilor globale de aprovizionare şi combaterea, astfel, a dezinformării ruse.
În comunicat se mai arată că subsecretarul de stat Fernandez a remarcat implicarea şi reuşitele României în facilitarea transportului a peste 4 milioane tone de cereale din Ucraina şi a subliniat că aceste acţiuni au contribuit la evitarea unei situaţii extrem de dificile din punctul de vedere al securităţii alimentare la nivel global. Totodată, oficialul american a remarcat şi mulţumit pentru sprijinul acordat de România Republicii Moldova în plan bilateral şi la nivelul instituţiilor internaţionale.
Citește și: Ciolacu: Dacă iei decizii prin sufragerii, ajungi instrumentul altora și tragi după tine și partidul
"Cei doi oficiali au subliniat necesitatea unor eforturi şi contribuţii substanţiale şi coordonate la nivel internaţional pentru reconstrucţia infrastructurii distruse în Ucraina. Au remarcat, de asemenea, impactul crizei energetice asupra Republicii Moldova, ministrul de Externe român evidenţiind importanţa sprijinirii eforturilor acestui stat de identificare a unor soluţii adecvate asigurării resurselor necesare", evidenţiază MAE.
Au fost abordate şi proiectele susţinute de România în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, ministrul Bogdan Aurescu subliniind - cu exemplificarea proiectului Rail2Sea - relevanţa acestora pentru crearea infrastructurii necesare interconectării strategice a statelor din regiune, apreciind că acestea îşi vor demonstra valoarea pe termen lung, atât pentru stimularea dezvoltării economice, cât şi pentru facilitarea mobilităţii militare pe Flancul estic, şi pledând pentru o implicare substanţială a SUA în realizarea acestora.