AUR, partidul lui George Simion, a primit o serie de sponsorizări, unele de la persoane fizice, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Documentul e AICI
Printre sponsori îl regăsim pe Sturdza Șerban Dimitrie cu suma de 48.793 lei. Acesta este un personaj controversat, dar acceptat de Macedonia să îi fie consul onorific în România.
AUR, sponsorizat de consulul onorific al Macedoniei în România
Șerban Dimitrie Sturdza este Consul Onorific al Macedoniei la Constanța, funcție deținută începând cu anul 2016.
Detalii AICI
El deține, în continuare această poziție și are întâlniri oficiale.
„În cursul zilei de 16 februarie 2023, a avut loc o întâlnire între conducerea Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (C.C.I.N.A.) Constanţa, prin Ruxandra Serescu – director general și prințul Șerban Dimitrie Sturdza, în calitate de consul onorific al Republicii Macedonia de Nord.
Răspunsul la invitația adresată directorului general al C.C.I.N.A. Constanța, pentru efectuarea unei vizite la Consulatul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Constanța, a îmbinat curtoazia cu stabilirea unui cadru posibil, de relaționări economice cu suport diplomatic, între cele doua medii de business reprezentate de Ruxandra Serescu și prințul Șerban Dimitrie Sturdza”, potrivit focuspress.ro
Sturza denigrează Uniunea Europeană
Când nu reprezintă interesele Macedoniei în România, Sturdza denigrează Uniunea Europeană. Asta deși țara pe care o repezintă își dorește să adere la UE. Macedonia de Nord a depus cererea de aderare la UE în martie 2004 și a primit statutul de țară candidată în decembrie 2005. UE a desfășurat prima sa conferință interguvernamentală cu Macedonia de Nord în iulie 2022. Detalii AICI
Șerban Dimitrie Sturdza a participat la o reuniune transmisă de R3media, post apropiat de AUR. În video-ul care redă intervenția sa, acesta este descris astfel:
„Diplomat și antreprenor, membru al unei familii domnitoare românești, prințul Dimitrie Șerban Sturdza a făcut o radiografie necruțătoare Uniunii Europene. El a acuzat faptul că birocrații de la Bruxelles încearcă să controleze fiecare amănunt al vieții cetățenilor, inclusiv limbajul”, potrivit sursei mai sus menționate.
UE ne pune să mâncăm gândaci
„Nu mai e un secret că UE se află, azi, într-o criză gravă. Poate fi salvată, sau ne îndreptăm spre o Uniune Sovietică europeană? Am trăit în comunism. 23 de milioane de oameni nu aveam dreptul să deținem un pașaport, nu aveam dreptul al libera circulație, trăiam sub imperiul fricii, cenzurii, autocenzurii.
Atunci, Europa occidentală era Europa liberă...
Azi, suntem obligați să învățăm noua limbă de lemn a neomarxismului și să acceptăm pe lângă terminologia diabolică și reguli, obligații, îngrădiri ale libertăților noastre... De la zi la zi avem mai multe îngrădiri”.
Nu ne lasă să ne tăiem porcii
Ce atribuții are un consul
Consulul onorific poate fi desemnat din rândul cetăţenilor români domiciliaţi în statul de reşedinţă, al cetăţenilor acestui stat sau al cetăţenilor unui stat terţ stabiliţi în statul de reşedinţă. Candidaţii propuşi trebuie să îşi asume această demnitate pe durată nedeterminată.
Persoanele propuse trebuie să deţină poziţii importante în ţările respective - oamenii politici reputaţi, personalităţi remarcabile în domeniile economic, financiar, bancar, cultural, ştiinţific, avocaţi de renume, cu independenţă financiară şi comportament adecvat funcţiei încredinţate, apropiaţi de România.
Atribuţiile generale ale consulilor onorifici sunt:
- reprezentarea intereselor statului respectiv în mediile politice, economice şi culturale în care activează;
- promovarea obiectivelor statului respectiv în plan politic şi economic la nivelul guvernelor locale, liderilor politici, mass-media etc;
- stimularea dezvoltării relaţiilor şi facilitarea contactelor economice şi comerciale.