Andrei Caramitru: „De ce a fost, de fapt, 2018 un an foarte prost pentru Dragnea”

DE Newsweek România | Actualizat: 02.01.2019 - 12:22
Andrei Caramitru, expert în probleme de business
Andrei Caramitru, expert în probleme de business

Andrei Caramitru, unul dintre cei mai cunoscuți experți în probleme de business din Europa, a făcut o analiză punctuală a anului 2018 , în privința planurilor anti-România ale lui Liviu Dragnea, precum și a motivelor pentru care liderul PSD a pășit cu stângul în 2019.

SHARE

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, Andrei Caramitru atinge, punct cu punct, principalele teme ale României aflate în era PSD și arată că, deși loviturile lui Liviu Dragnea date statului de drept, justiției, societății civile au fost puternice, în 2018, liderul social-democrat nu a reușit să-și rezolve cele mai importante probleme: să scape de propriile dosarele penale și de condamnări. Reproducem, integral, mai jos, analiza realizată de Andrei Caramitru:

„Suntem în perioada bilanțului pentru 2018 și a planificării pentru 2019. În general, suntem deprimați, credem că am pierdut pe toată linia în 2018, mulți ne gândim chiar să plecăm din țară, ne imaginăm un an 2019 catastrofal.

Dar puneți-vă un pic în locul lui Dragnea, să vedem ce NU a reușit în 2018 și cum intră el în 2019.

Deși a reușit sa facă mult rău (cel mai grav fiind redefinirea rolului președintelui de către CCR și intrarea în vigoare a legilor justiției), lista cu ce NU a reușit în 2018 este însă foarte lungă:

- Să scape de Kovesi (care acum coordonează strategia anti-coruptie la Parchetul general) și să-și pună omul lui la DNA.

- Să scape de Lazăr și să își pună omul lui la Parchetul General.

- Să își impună un general obedient ca șef al Armatei. 

- Să finalizeze codurile penale (CCR a refuzat cam 80 la sută din amendamentele PSD și încă nu sunt în vigoare). În plus, Parlamentul European, GRECO, Comisia de la Veneția, MCV-ul l-au lovit groaznic. 

- Să dea amnistia și grațierea și să scape de procese penale. A amânat un pic, a scos temporar pe mulți mari corupți din pușcărie cu ajutorul CCR, însă nici un dosar nu e închis, procedurile vor continua. 

- Să scape de puciștii din PSD și să își consolideze puterea în Parlament și Guvern (situația lui acum este, de fapt, mult mai rea decât acum 6 luni).

- Să performeze economic (în ultimul trimestru, situația s-a înrăutățit și a fost obligat să introducă noi taxe și să amâne multe din creșterile anunțate pentru bugetari și pensionari).

- Să dea lovitura de grație mișcării #rezist, pe 10 August (efectul a fost contrar, toți șefii Jandarmeriei au dosar penal și riscul ca procurorii să se apropie de el este mare).  

Cum intră Dragnea în 2019? Îngrozitor de slăbit:

- Nu are control real în partid. Puciștii care au fost dați afară sau sunt încă activi controlează organizații care au adus peste 1/3 din totalul voturilor și al parlamentarilor PSD în 2016.

- Nu mai are majoritate în Camera Deputaților - riscul să fie dat jos de la președinția Camerei este foarte mare. Dacă aveau majoritate, ar fi organizat deja un vot care să închidă opțiunile opoziției și puciștilor.

- Nu are control 100% pe guvern - nu reușește să își impună OUG-urile pe codurile penale sau pe amnistie. Iohannis îi blochează chiar nominalizări cheie pentru ministere importante.

Tudorel și Viorica, în interviurile din ultimele zile, i-au spus aproape direct că nu vor face tot ce cere el. Un mesaj mai clar că Dragnea își pierde puterea nu putea fi - și oamenii din PSD l-au înțeles foarte clar.

- Opțiunile de rezolvare devin din ce în ce mai grele - 6 luni suntem la Președinția EU (și vor fi presiuni uriașe ca Dăncilă să refuze orice act aberant în perioada asta); Klaus Iohannis are mult mai multă libertate de a bloca (este extrem de greu să îl suspende în an electoral și fără majoritare clară în parlament).

- Economia va fi mult mai slabă și resursele mult mai limitate pentru pomeni electorale; mulți bugetari se vor întoarce împotriva PSD. 

- Electoral PSD este acum undeva la doar 25% și nu are un candidat plauzibil pentru prezidențiale. 

- Iohannis va introduce, probabil, un referendum pe justiție și rolul președintelui, care strica toate planurile lor.

- UE va lansa, probabil, un atac juridic la Curtea Europeană pe legile justiției - și e foarte posibil să fie anulate sau blocate astfel. 

Asta nu înseamnă că Dragnea va dispărea așa ușor din peisaj. Discursurile violente vor continua - pentru că nu are altă opțiune de a încerca să își mențină puterea în interiorul PSD. Își va impune probabil, până la urmă, câțiva oameni în instituții-cheie. Însă nu vă speriați - e mult mai important sa înțelegem arhitectura reală a puterii.

Deci, vă rog eu, nu fiți deprimați. Și mobilizați-vă pentru cele două campanii electorale care vor veni anul asta. Sunt esențiale!”  

Andrei Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, a lucrat pentru McKinsey și Boston Consulting Group, două dintre cele mai puternice companii de consultanță în management din lume. În 2018, Andrei Caramitru a trecut în zona de antreprenoriat și a fondat, în Olanda, compania Kessel Run Ventures, îndreptată spre construirea de start-up-uri. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te