Unde te grăbești, inconștientule?

Mă aflu între Câmpulung Muscel și Pitești, pe un drum județean cu o singură bandă pe sens și cu multe localități. Deși merg și eu cu 20 de kilometri la oră peste viteza legală, mă trezesc periodic cu câte un șofer care stă nervos foarte aproape de spatele mașinii mele.

Îl văd cum freamătă, abia așteaptă să mă poată depăși, îi simt înjurăturile în ceafă. Nu are vreun bolid, ci un Opel Vectra cu motor de maxim 1,8 litri, sau o Skoda de 15 ani, cu 100 de cai bătrâni.

Apoi, chiar dacă pe jos e desenată linia continuă, care interzice depășirea, nervosul accelerează și trece pe lângă mine furios. 2 kilometru mai încolo încetinește în spatele unei coloane de alte autoturisme, care i-a făcut efortul inutil. A poluat atmosfera și a riscat viața lui și a altora pentru nimic.

Tot în localitate. În fața mea, un autoturism semnalizează că vrea să facă la dreapta și încetinește. Eu îmi semnalizez intenția de a-l depăși prin stânga și când să fac efectiv manevra, din spatele meu țâșnește cel mai puturos dintre Loganuri, 1,4 MPI din prima generație, fără să semnalizeze, fără nimic. Frânez brusc, mă trag în dreapta și îl las să mă depășească.

Apuc să văd pe geam un bărbat la vreo 35 de ani, cu față cuminte și, ceea ce m-a șocat cel mai tare, cu nevasta și copilul pe locul din spate. Are număr din județul în care sunt, Argeș, deci probabil că nu merge departe.

Trage de mașină cât poate, dar după zece kilometri de circulat cu viteză legală prin localitate, îl ajung. Se „blocase” în spatele unei coloane.

Unde te grăbești, inconștientule?

Scena se repetă din ce în ce mai des pe șoselele din România. Mi s-a întâmplat și pe drumul spre Bran, o șosea cu serpentine, pe o singură bandă.

Pe DN2, „drumul morții”, pe care-l parcurg de câteva ori pe an, dacă circuli cu viteza legală ești claxonat, grăbit cu faruri și depășit cu înjurături adresate printre dinți care te-ar rupe de către șoferi care nu sunt nici foarte tineri, nici cu bolizi, nici fără educație, așa cum sună toate clișeele în care ne-am obișnuit să gândim.

Iar graba asta sinucigașă, fără spaimă de consecințe, s-a accentuat de câțiva ani. Am carnet de conducere de 22 de ani, conduc de 16 ani, dar sentimentul ăsta de presiune era, în trecut, totuși o excepție. Cei care te ghionteau din spate erau minoritari.

În ultimii ani, însă, românii și-au pierdut de tot răbdarea și se grăbesc mereu undeva. Fugim cu viteză maximă către ceva. De prea multe ori către moarte.

Desigur, parțial are legătură și cu infrastructura rutieră. Dar mult mai mult are legătură cu disoluția statului, cu dispariția autorității. Sentimentul că nimic nu ți se poate întâmpla din punct de vedere legal s-a transformat în sentimentul că nimic nu ți se poate întâmpla nici dacă mergi cu 288 de kilometri la oră pe autostradă, așa cum l-a identificat Poliția pe unul duminică.

Citește și: Record pentru România: un șofer, prins cu 288 de km/h, pe Autostrada Transilvaniei

Mulți circulă cu sentimentul că dacă polițistul nu te prinde, nici moartea nu o va face. Doar că în realitate nu e așa și când afli asta, de obicei plângi. Căci sechelele pe viață nu depind de pile, de avertismentele waze sau de mașina pe care o conduci.

Iar cel mai grav lucru pe care l-am constatat este că în această cursă nebună nu sunt angajați doar cei cu autoturisme puternice, ci mai ales români cu autovehicule de peste 10 ani, cu peste 200.000 de kilometri și care nu arată a fi 100% în regulă din punct de vedere tehnic.

Se dau Schumacheri din frustrare? Poate fi și asta o explicație pentru excesul de pe drumurile naționale. Au rable, dar se vizează în mașini de curse.

Există o singură soluție pentru toată aceeastă nebunie, pentru care militez până la capăt: „parul” legii.

Crimele de pe șosea nu pot fi oprite decât cu sancțiuni dure. Și chiar cu închisoare, dacă e nevoie. Ca în SUA.

Autostrăzile sunt bune, dar românii au arătat că nu sunt suficiente, căci întorc pe contrasens chiar și acolo.

Radare fixe peste tot, camere video peste tot, operațiuni zilnice de verificare a stării tehnice a autoturismelor peste tot, nu doar în weekend, la București, cu televiziuni în spate, amenzi pentru oricine greșește.

Fără posibilitatea de reducere a perioadei de suspendare a permisului de conducere de la trei luni la o lună, prin examen. Din contră, cu introducerea unor prelungiri pentru recidiviști.

Trebuie reintrodusă frica de autoritate în șoferul român. Cu forța, dacă cu vorba bună nu se poate.

Dar ce te faci când tocmai cei care ar trebui să facă legea sau să o aplice o încalcă?

__________________________