Cu eforturi, e drept, dar am rezistat. Și chiar la fața locului. Am ajuns în Piață la lăsarea serii, pentru a nu fi recunoscut de fanii lui Mircea Badea și transformat în exponentul Statului paralel.
L-am auzit pe Liviu Dragnea cum i-a făcut „șobolani“ pe cei care-l vor la pușcărie și m-am gândit la cârtițele Sistemului.
La toate lighioanele care, ani de zile, au șobolănit prin cotloanele Statului paralel, pentru a se hrăni politic, pentru a -și trage seva care să le asigure supraviețuirea și pentru a-și umple cămările subterane. Cu bani negri, obținuți din activități oneroase. Și care, astăzi, încearcă să pozeze în mari disidenți ai dictaturii serviciilor secrete.
Nu înseamnă că neg existența unor abuzuri săvârșite de procurori și servicii de informații. Cred, însă, cu tărie că nu Liviu Dragnea este cel îndreptățit să corecteze mecanismele democratice, să reinstaureze statul de drept.
Mă așteptam ca Liviu Dragnea să le explice celor prezenți de ce a organizat tăieri de porc la sediile conspirative ale SRI, în cinstea Laurei Codruța Kövesi și a lui Florian Coldea. Realitate confirmată de Victor Ponta și negată timid de șeful PSD. Ce vină avea porcul și, mai ales, care sunt argumentele sale?
Mă așteptam ca Liviu Dragnea să le explice celor prezenți de ce l-a acceptat recent în solda sa pe unul din șefii serviciilor secrete din România. Este vorba de generalul Marian Hăpău, actualul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei (DGIA), multă vreme protectorul Laurei Codruța Kövesi.
De ce păstrează Dragnea un șef de serviciu secret uns în funcție de Traian Băsescu, deși nu are nevoie decât de semnătura ministrului Apărării pentru a scăpa de el?Să le explice de ce, recent, în casa celebrului Cătălin Voicu a avut loc o ședință în care s-au inventariat armele cu care Liviu Dragnea poate lupta cu Statul paralel, ocazie cu care cei prezenți au putut afla că gen. Hăpău este o armă veritabilă de folosit împotriva Laurei Codruța Kövesi și a lui Gabriel Oprea.
Să le spună Liviu Dragnea că, de fapt, nu dorește să învingă Statul paralel, ci să-l călărească. Să și-l aservească, pentru a ne putea călări ulterior pe noi. „Șobolanii“ care nu înghițim mizeriile PSD. Și nu suportăm cârtițele...