„Un preşedinte pentru liniştea noastră”, acesta a fost sloganul cu care Ion Iliescu a câștigat detașat primele „alegeri libere” din 1990.
Mesajul a fost genial: abia intrați într-o lume nouă, instabilă, în care vechile valori și obișnuințe se prăbușeau și viitorul era plin de incertitudini, aproapre 86% dintre români au ales „liniștea” pe care o asigura Ion Iliescu, căci acesta reprezenta continuitatea unui fals confort al „apartamentului și locului de muncă asigurate” și al unei societăți pe care deși o detestau, le era mai cunoscută.
În 1990, această atitudine era de înțeles, căci, într-adevăr, primii 10 ani ai tranziției de la comunism au fost o junglă, fără reguli și fără repere.
Dar au trecut 30 de ani de atunci, societatea românească s-a mai așezat, alegătorii au mai multă experiență în schimbare, în ceea ce înseamnă capitalism și economie de piață, în ceea ce înseamnă furt și corupție (era și înainte, dar se vorbea doar pe la colțuri), în ceea ce înseamnă contracte frauduloase cu statul, din care unii, puțini, s-au îmbogățit peste măsură, în timp ce majoritatea a plătit, tăcută.
Și cu toate acestea, mai sunt încă destui români - prea mulți aș spune - care încă mai vor liniște, care preferă tăcerea decât să își bată capul. Care aleg falsul confort al „să nu se întâmple nimic care să mă deranjeze”, în loc să lupte pentru drepturile lor și pentru banii lor.
Am fost uimit cât de mulți locuitori ai Sectorului 1 au părut, pe rețelele sociale, că țin cu compania Romprest, doar pentru că gunoiul a stat câteva zile pe străzi, indiferenți la aspecte precum prețul exagerat al contractului ori perioada incredibil de mare (25 de ani) pentru care a fost semnat.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan (PNL) a explicat clar, ușor de înțeles, că prețul plătit în acest sector pentru colectarea gunoaielor este uriaș.
Oradea are 210.000 de locuitori și plătește pentru salubritate și deszăpezire 11 milioane euro/an către o societate privată. În Sectorul 1, sunt 250.000 de locuitori, iar Primăria achită facturi de peste 50 milioane euro pe an, a explicat Ilie Bolojan.
Chiar Clotilde Armand a arătat că Primăria Sectorului 1 trebuie să plătească, potrivit solicitărilor Romprest, 1 milion de lei pe zi.
Instituția a mai publicat 13 facturi emise în perioada 16 noiembrie 2020- 25 mai 2021 pentru servicii de colectare, transport și sortare/ tratare/depozitare deșeuri de la popuație și instituțiile publice din subordinea Primăriei Sectorului 1. Valoarea totală a acestora facturi este de 23,7 de milioane de lei.
Poate că primarul nu a ales cele mai bune căi să lupte cu Romprest (solicitarea către Prefectura Bucureștiului de a fi introdusă starea de urgență în Sectorul 1 este exagerată, opțiunea pentru declarații belicoase în locul unor acțiuni în justiție e discutabilă).
Dar, cel puțin până la proba contrarie, miza este scăderea unei cheltuieli uriașe din bani publici. Și deși lupta e pentru ca locuitorii Sectorului 1 să plătească mai puțin, am citit incredibil de mulți oameni care au condamnat-o tot pe Clotilde Armand pentru acțiunea împotriva Romprest.
Altfel spus, e ca și cum o persoană răpită îi înjură pe cei care vor să o salveze, pentru că răpitorul, care o ține închisă 25 de ani, îi asigură totuși un pat și ciorbă caldă în fiecare după amiază.
