Dar cei patru ani de mandat ai lui Donald Trump au schimbat multe. Lumea nu mai e aceeași și nici Europa, bineînțeles.
Adevărat este că Donald Trump a avariat grav relația transatlantică. El a pornit un război comercial și a încurajat Brexitul promițând Marii Britanii un acord comercial avantajos pe care nu avea să-l mai ofere. A definit chiar Uniunea Europeană drept adversar.
Strategul politic Steve Bannon (pe care, la plecare, l-a grațiat) a venit în numele său, pe pământ european, înainte de alegerile europarlamentare din mai 2019, pentru a pregăti un „val” al extremei drepte, menit a arunca în aer Uniunea. Nu a avut succes.
Dar, mai presus de toate, Trump a pus sub semnul întrebării principiul „toți pentru unul, unul pentru toți”, care constituie piatra unghiulară a Alianței Nord-Atlantice și a securității europene. Trump a condi-ționat intervenția Americii în apărarea unui aliat de plata contribuțiilor militare.
Discuția din cadrul Alianței cu privire la onorarea obligațiilor bugetare este mult mai veche decât mandatul lui Donald Trump și comportă multe nuanțe – cum ar fi privită, de exemplu, dispoporția care s-ar crea în Europa dacă Germania ar aloca 2% din PIB-ul său uriaș direct înarmării?
Dar, cu toate aceste discuții, nimeni, nicio-dată nu a pus în discuție Articolul 5, al cărui principal scop este descurajarea.
Și care a funcționat de minune în timpul Războiului Rece. Oare cum ar acționa Rusia, putere regională agresivă, dacă ar fi încredințată că aliații nu sunt atât de dornici să sară, la o adică, în apărarea balticilor?
Aceasta este logica descurajării șiniciodată nu lași să se înțeleagă că anumite discuții dintre aliați pot să se repercuteze în vreun fel asupra voinței lor de a acționa împreună, în caz de agresiune.
Din inconștiență sau nu, Donald Trump a făcut-o.
Desigur, nimeni nu se așteaptă ca Joe Biden să imite comportamentul predecesorului său. Dar aceasta nu înseamnă că între Europa și America lucrurile vor fi la fel ca mai înainte. Pentru că și Europa se schimbă.
Uniunea Europeană parcurge un proces lent dar inexorabil spre „o Uniune tot mai strânsă”, așa cum stă scris și în actul ei fondator, Tratatul de la Lisabona. Iar acest proces s-a accelerat cu fiecare criză.
Criza financiară din 2008, care a pus serios la încercare moneda euro, a adus reglementări bugetare, bancare și fiscale de neimaginat până atunci.
Criza coronavirusului a favorizat și o străpungere istorică: Uniunea lansează datorii în comun pentru finanțarea redresării economice.
În plus, lecțiile din prima parte a crizei sanitare au convins Uniunea Europeană să valorizeze în mai mare măsură propriul protecționism economic și financiar. Iar acordul Brexit, încheiat în ultimul moment, a arătat că cei 27 pot avea succes dacă rămân uniți.
Uniunea Europeană iese din criză cu o dorință de a-și întări suveranitatea și de a juca un rol global pe măsura potențialului său economic și comercial.
Mai mult, Uniunea Europeană se pregătește să iasă de sub dependența dolarului american, considerând că acesta îi afectează interesele comerciale și politice la nivel global. Un document pe această temă este pregătit de Comisia Europeană, după cum au dezvăluit recent jurnaliștii de la Financial Times și Bloomberg.
Toate aceste schimbări se răsfrâng și în mentalul europenilor, după cum arată un recent studiu realizat de European Center on Foreign Relations (ECFR) în zece state membre ale Uniunii Europene plus Marea Britanie.
Potrivit datelor furnizate, cei mai mulți dintre respondenți (53%) consideră venirea la putere a lui Joe Biden drept o veste bună, dar mai există și alte nuanțe.
Mai mult de jumătate dintre germani consideră, în continuare, că Statele Unite nu mai sunt un partener de încredere. În plus, cei mai mulți dintre cei intervievați (inclusiv din Ungaria și Polonia) optează pentru neutralitatea europeană în cazul unei confruntări directe dintre Statele Unite și China sau Rusia.
De la aceste date trebuie să pornim atunci când vom privi către dosarele euro-americane, cum ar fi rivalitatea aeronautică dintre Airbus și Boeing. Sau problema giganților IT americani care plătesc în Europa impozite subdimensionate în raport cu volumul real al activității lor.
Cât despre contribuțiile unor membri europeni la bugetul Alianței Nord-Atlantice, discuția va rămâne pe agendă, chiar dacă nimeni nu se așteaptă ca Joe Biden să pună vreun moment sub semnul întrebării angajamentul american, indiferent de motiv.
Resetarea relației transatlantice, dorită în aceași măsură de America și Europa, va avea loc. Dar după regulile unei lumi în schimbare.
