Citește: România, de 5 ori mai puțini kilometri de autostradă decât Polonia. Șantiere deschise pe 230 km
Oamenii care au construit capitalismul în România (unii încă activi și foarte influenți și azi) au fost îndoctrinați de Partidul Comunist Român și au devenit, la rândul lor, propagandiști ai regimului comunist.
Oameni care au condus/conduc politic, legislativ și financiar România, care ne-au reprezentat pe plan extern au fost, în trecut, slujitori devotați ai regimului comunist. Căruia i-au închinat ode, semnând și lucrări de îndoctrinare a cetățenilor.
Revelația acestui inventar (incomplet) al propagandiștilor comuniști care au condus România după 1990 nu mi-ar fi venit dacă nu l-aș fi văzut pe Ioan Mircea Pașcu scârbit că Irina Begu și Sorana Cîrstea nu au mentalitatea necesară pentru a câștiga la Wimbledon.
Citește și: Adulatorul lui Ceaușescu, Mircea Pașcu le jignește pe Begu și Cîrstea: Sunt la marginea performanței
Mircea Pașcu a învățat la școala de „descurcăreți” Ștefan Gheorghiu, unde învățai să faci propagandă comunistă și să acționezi respectând valorile PCR. După 1990, propagandistul comunist Pașcu a fost ministru în guvernul dublului condamnat penal Adrian Năstase și a stat 12 ani în Parlamentul European. A fost propunerea PSD pentru funcția de comisar european interimar.
Citește și: Mircea Pașcu, autorul unei cărți de laude la adresa Uniunii Sovietice, numit comisar european
Mircea Pașcu a fost lansat pe orbita publică de comuniști după ce, în 1989, Editura politică îi publica lucrarea „Armele și politica“. Cartea are un limbaj liniar, cu citate însăilate la fiecare pagină. Pentru a se pune la adăpost, cele mai importante concluzii sunt trase de Nicolae Ceaușescu sau de Partidul Comunist.
După ce nu a mai prins un mandat de europarlamentar, Mircea Pașcu a fost angajat la BNR, pentru că așa a decis Mugur Isărescu care conduce instituția de 30 de ani. Isărescu a fost turnător la Securitate.
Citește și: Ce turna Isărescu la Securitate: membrii comunității diplomatice se plângeau că n-aveau gaz, căldură
Isărescu s-a lansat tot în comunism când îi închina ode lui Ceaușescu. Numele lui Isărescu apare printre autorii cărții intitulate „10 teme actuale în dezbaterea specialiștilor români“. Lucrarea, apărută la Editura Politică în 1984, a fost redactată sub forma unei discuții în care autorii au o serie de intervenții. Toți autorii citează din Nicolae Ceaușescu, dar și din documentele Partidului Comunist Român.
Citește și: BNR sunt eu. Specialistul lui Ceaușescu
Meleșcanu, șef al diplomației române până nu de mult a scris una din cele mai sinistre lucrări din anii 60 argumentând cât de bună a fost colectivizarea în România. Ex-ministrul de Externe a redactat o lucrare de diplomă intitulată “Probleme juridice privind naţionalizările efectuate în ţările socialiste” în care argumenta necesitatea și legalitatea confiscării de către comunism a “proprietăţii capitaliste”. Opunându-se colectivizării, mulți români au ajuns în pușcării ori au fost uciși.
Citește și: Meleșcanu credea că Ceaușescu duce România pe drumul construirii societății socialiste multilaterale
Petre Daea a condus agricultura românească vreo 3 ani de zile. El a fost un propagandist activ și zelor al regimului comunist după cum reiese din dosarul său de cadre. Petre Daea a devenit specialist în agricultura socialistă, ideolog și propagandist al regimului comunist, după ce a studiat patru ani la Academia Ștefan Gheorghiu, școala de partid și de cadre a PCR.
Citește și: Dosarul lui Petre Daea - Activistul de nota 10 al lui Ceaușescu
Președintele Curții Constituționale a României, Valer Dorneanu este autorul unei cărți de propagandă care abundă în citate din Nicolae Ceaușescu și documente elaborate de Partidul Comunist Român. „Participarea sindicatelor la elaborarea și aplicarea legislației muncii“, apărută în 1981, fusese elaborată „în sprijinul activității organizațiilor de partid, de masă, obștești și a consiliilor oamenilor muncii“, scrie Dorneanu.
Despre subiect am scris AICI
Despărțirea primului președinte al României democrate de comunism este emblematică pentru toate personajele de mai sus.
În 1982, la Editura Politică apărea volumul „Problemele globale și viitorul omenirii“ în seria „Idei contemporane“, scris de Ion Iliescu. Zece ani mai târziu, la republicarea lui în democrație, Iliescu a șters citatele din Ceaușescu, Engels și din Marx care apăreau în prima ediție.
Apoi, a condus 10 ani România.
Citește și: Omagii întrerupte - Ode comunismului: Iliescu, Isărescu, Dorneanu, Meleșcanu