La prezentarea proiectului său „România educată”, Klaus Iohannis a spus că își dorește de la sistemul de educație din România inclusiv „un bacalaureat care să poată evalua corect capacitatea absolvenților de a se descurca în societate și viață în general”. Declarația a fost preluată de toată presa și menționată în multe titluri. (de la minutul 9.20)
Detalii AICI sau AICI sau AICI
Șeful statul a menționat că absolvenții de bacalaureat trebuie să poată înțelege problemele puse de schimbările climatice sau utilitatea vaccinurilor, dar aceste precizări nu au mai ieșit în față.
În România expresia „a te descurca în viață” înseamnă a reuși, în afaceri sau politică, a dobândi bani și influență, fără să treci pe la școală. Să dobândești un statut financiar și social, bazându-te pe tupeu și relații. S-a ajuns la această înțelegere a expresiei „a te descurca în viață” prin puterea exemplului.
Mirel Rădoi nici măcar nu a mai ajuns să dea bacalaureatul, dar a reușit în viață cu complicitatea șefilor din Federația Română de Fotbal. Aceștia, sfidând regulile, l-au pus șef peste echipa de fotbal. Și i-au dat 20.000 euro pe lună.
Citește și: România a pierdut cu Islanda, Georgia și Armenia pentru că Rădoi nu a luat bacalaureatul
Milionar în euro și primar la sectorul 3, Robert Negoiță și-a luat examenul de bacalaureat la 31 de ani. Până atunci a fost preocupat să se descurce în viață. „Eram prea preocupat să fac bani, decât sa ma ocup de școală. Cred că la BAC am avut nota 8… Nu-mi mai amintesc”, declara Robert Negoiță în 2011.
Detalii AICI
Dincolo de aceste exemple, declarația președintelui riscă să dea apă la moară celor care susțin că școala trebuie să pregătească elevii doar pentru viață, că materia e prea încărcată, iar elevii ar trebui să învețe doar lucruri practice.
E drept, școala trebuie să te învețe o meserie, să ajungi un bun sudor, șofer de camion, profesor sau IT-ist, ori topograf. Dar trebuie să te ajute să poți face distincția între bine și rău, între adevăr și minciună, între populism și realitate.
Dacă, însă, liceul îi va ajuta pe elevi doar să dobânească „capacitatea de a te descurca în viață”, atunci mulți dintre ei vor rămâne ușor de manipulat, fără impulsul de a verifica știrile false, pradă conspirațiilor și demagogilor.
Și atunci nu va trebui să ne mire că procentul de analfabeți funcțional (41%) nu va scădea, iar AUR va cunoaște noi performanțe în alegeri.
După ce a spus: „îmi doresc un examen care să poată evalua corect capacitatea absolvenților de a se descurca în societate și în viață, în general”, președintele ar fi trebui să pună virgulă și să adauge: și să dobândească o gândire sănătoasă, critică, abstractă.
Citește și: 4 milioane de vaccinați este o cifră care ne reprezintă