De altfel, din dorința unor jurnaliști de a reda, la nivel de detaliu, ceea ce se întâmplă, în zona nordică a frontierei de est a NATO se uită esențialul.
Explicația puerilă, a recurgerii de către Moscova, din nou, la celebrul război hibrid, poate fi utilă celor obișnuiți ca să judece lumea de azi numai în clișee, cu o terminologie folosită la momentul ocupării rapide a peninsulei Crimeea de forțele pentru operațiuni speciale ale Federației Ruse.
La finalul săptămânii trecute, în emisiunea jurnalistului Răzvan Munteanu, difuzată de un post de televiziune cu o audiență națională semnalam celor avizați și sensibilizam pe telespectatorii interesați de subiect, că este momentul ca NATO să trimită un emisar la Moscova.
Asta pentru a convinge Kremlinul de necesitatea prezenței unui diplomat cu o îndelungată experiență, ca reprezentant al Federației Ruse în Consiliul NATO-Rusia.
Consiliul fiind menit să aplaneze o parte din conflictele apărute între cele două părţi, în special în contextul tensiunilor din Ucraina și mai nou la frontiera dintr-o țară membră a Alianței Nord-Atlantice, respectiv Polonia, și un aliat al Rusiei, adică Belarus.
Asta pentru că dialogul și numai dialogul, nu confruntarea surdă, derulată în diferite modalități, constituie soluția viitoarelor relații dintre Alianța Nord-Atlantică și Rusia de azi, pentru a menține pacea pe bătrânul nostru continent.
Sigur că expulzarea unor cetățeni ruși suspectați și dovediți a fi spioni calificați ai Federației Ruse a generat anihilarea de facto a Consiliului NATO-Rusia.
Dar a avut cineva naivitatea să creadă că reprezentanți ai Moscovei, trimiși la Bruxelles, vor avea conduitele 100% ale unor domnișoare de onoare?
Ofițerii acoperiți ruși au fost filați, fotografiați și fiind astfel dovediți au fost trimiși acasă, fără alte consecințe pentru ei, în condițiile în care și-au făcut datoria față de statul condus de Vladimir Putin.
Ofițerii aliați care au contribuit la depistarea infiltraților estici și-au făcut și ei datoria devoalând preocupări care nu aveau nimic în comun cu contribuțiile dezirabile la menținerea dialogului minimal, firesc, dintre NATO și Federația Rusă.
Dar momentul acesta trebuie depășit.
Din fericire, pe linie militară se menține conexiunea telefonică dintre generalul Tod Daniel Wolters - comandantul Comandamentului trupelor americane dislocate în Europa și Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa - și generalul Valery Vasilyevich Gerasimov, șeful Statului Major al Forțelor Armate Ruse și prim-locțiitor al ministrului rus al apărării.
Concomitent și amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO are o linie telefonică directă cu generalul Gerasimov, pentru situații imprevizibile, ce pot genera reacții militare nedorite atât în vestul, cât și în estul Europei.
Cheia unor dificultăți ale comunității democratice europene - de la asaltul migranților, la criza energetică - se află, volens-nolens, la Moscova.
NATO trebuie să trimită un înalt emisar la Vladimir Putin, pentru ca acesta - atent la forța reală pe care o reprezintă politic și militar interlocutorul său - să înțeleagă că este momentul să înceteze operațiunea de timorare psihologică caracterizată prin amploarea trimiterii migranților meniți a da dureri de cap Varșoviei și Berlinului.
Inițiativa celor Trei Mări a difuzat "un grafic care arată numărul de zboruri săptămânale cu migranți către Minsk.
Actuala criză a migrației de la granița Poloniei ne amintește de faptul că 9 din cele 12 state ale celor trei mări găzduiesc secțiuni ale frontierei externe a UE."
În grafic se vede clar cum într-o singură săptămână, din Moscova au fost organizate 70 de zboruri cu migranți, din Istanbul 26, din Dubai 12, din Damasc 7, din Bagdad 4, din Antalya 4, din Beirut 2, din Erbil 1 și din Ras Al Khaimah 1.
Aici este vorba de o operațiune foarte bine finanțată, organizată și cu trasee prestabilite, în stil militar.
Belarus este doar păpușa geopolitică care, din inițiativa și cu sprijinul Kremlinului, încearcă să provoace o nouă criză a refugiaților în Europa, chipurile ca răzbunare pentru criticile statelor democratice la adresa brutalei represiuni a opoziției, de către dictatorul Alexandru Lukașenko.
Situația se menține așa de luni de zile și s-a înrăutățit luni, când autoritățile din Belarus au escortat aproximativ 1.000 de persoane, până la granița cu Polonia.
Sigur că reacția Varșoviei a fost graduală, de la instalarea unor garduri cu sârmă ghimpată, la dislocarea unor trupe ale ministerelor de forță, la granița asaltată, de pe teritoriul Belarus, de migranți.
Care migranți, în majoritatea lor sunt tineri, întâmplător rezistenți, cu un echipament care, cu excepția culorilor ce nu sunt kaki, amintesc, într-o doară, de ținuta celor cu o instruire anterioară paramilitară.
Aici nu este o speculație jurnalistică, dovadă fiind prudența atât a purtătorilor de uniforme militare din Belarus, cât și a celor din Polonia, care au la fața locului operatori cu camere de filmat, utile identificării ulterioare, pe computer, a chipurilor "turiștilor" veniți din Orientul Mijlociu, pentru a ajunge în Germania.
Indiscutabil că printre migranți se află și familii tinere, de bună credință, cu copii, a căror reală problemă, dincolo de tracasarea fizică este foamea.
Presa din Londra insistă că această << criză a migranților de-a lungul graniței Poloniei cu Belarus este o bombă cu ceas umanitar, care ticăie la marginea de est a UE. Mii de solicitanți de azil au zburat în Belarus în ultimele luni, încurajați de procesarea accelerată a vizelor și de numărul tot mai mare de zboruri zilnice din țări precum Yemen, Irak, Somalia, Afganistan și Camerun. Deși marea majoritate continuă spre Polonia, mulți au căutat să intre în Letonia și Lituania vecine, de asemenea membre ale UE. Face parte dintr-o schemă sponsorizată de stat, despre care lucrătorii pentru drepturile omului și oficialii UE spun că echivalează cu un „război hibrid” purtat de Lukașenko, ca răzbunare pentru sancțiunile occidentale impuse guvernului său, după ce acesta a revendicat o victorie zdrobitoare la alegerile din august 2020, considerate în general manipulate și a lansat o represiune brutală împotriva protestelor împotriva menținerii domniei sale. „Scopul principal este de a pedepsi Lituania și Polonia pentru sprijinul acordat opoziției”, a spus Artsyom Shraybman, un analist politic din Belarus, care trăiește în exil. „Lukașenko crede că nu are nimic de pierdut.”>>
Să nu ne îmbătăm cu apă rece!
Dictatorul din Belarus este doar un simplu pion, pe tabla de șah geopolitic al lui Putin.
Presați de evenimente, președintele polonez, prim-ministrul, miniștrii de resort au avut o întâlnire urgentă, pentru a discuta despre criza de la granița dintre Polonia și Belarus.
Dar soluția de fond nu este nici la Varșovia, nici la Berlin, ci la Bruxelles.
Un demers lucid al secretarului general al NATO, care ar reinvita pe liderul de la Kremlin să trimită alți reprezentanți utili, onorabili, în Consiliu NATO-Rusia, pentru a găsi soluții amiabile, cu scopul detensionării situației la frontiera dintre Polonia și Belarus ar fi o punte de comunicare modernă.
Una pentru evitarea unor tensiuni politice și militare periculoase pentru pacea zonală.
Reactivarea Consiliului NATO-Rusia ar permite și o temperare a stării de nici pace, nici război.
Aceea existentă între trupele ucrainene aflate la nord de peninsula Crimeea - azi parte a Federației Ruse - și dislocările masive de trupe rusești pe ceea ce putem numi "portavionul terestru" în Marea Neagră, dar și între defensiva Kievului și luptătorii republicilor secesioniste din Donbas, plătiți, echipați, dotați cu armament și tehnică de luptă de către Moscova.
Între timp, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat numirea colonelului Eduard Ohladciuc pe postul de comandant al Armatei Naționale, un ofițer cu studii solide la Kiev, București și Centrul European pentru Studii de Securitate "George C. Marshall", din Bavaria.
Un semn al orientării oficialilor de la Chișinău spre o mai realistă percepere a dinamicii geopolitice la est de NATO.
Alianța Nord-Atlantică are o putere complexă, evident superioară Rusiei, de care se ține cont la Moscova.
Așa cum directorul CIA, William Burns, s-a deplasat la Moscova, unde a avut atât un dialog direct cu Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, cât și o convorbire telefonică - din rațiuni generate de prudența șefului statului rus, motivată de pandemie - cu Vladimir Putin, așa și un înalt emisar al NATO poate să meargă în capitala Federației Ruse, pentru a facilita detensionarea de la granița NATO cu Belarus.
Altfel? Vom asista la continuarea acestui joc geopolitic de artificii, la fluxul de migranți și la posibile violențe mai mari, care pot degenera în ostilități ulterior greu controlabile.
Momentan vedem aruncate zarurile umane, dintr-o parte în alta a frontierei, dintre Vest și Est, ca într-o hărțuire care așteaptă o decizie finală.
Însă NATO trebuie să aibă inițiativa restabilirii dialogului - oricât de dificil ar fi - între Bruxelles și Moscova.
______________________________
Opiniile publicate în această rubrică aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al redacției.
____________________________
