Luați măsuri dure împotriva COVID-19. Și organizați și alegerile generale

Răzvan Chiruță
DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 05.11.2020 - 20:40

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie. Această dată nu mai poate fi schimbată, mai e doar o lună până atunci, și foarte bine că e așa. Abia așteptăm să trecem mai repede de acest moment.

SHARE

Nu, evoluția negativă a infectărilor zilnice – în curând vom trece mult peste 10.000 de cazuri pe zi – nu e o justificare suficientă pentru a prelungi mandatul actualului Parlament.

Alegerile parlamentare sunt un exercițiu democratic la care nu trebuie să renunțăm sub nici o condiție. În ultimele opt luni, am acceptat să ni se ia unele drepturi, pentru a ne proteja pe noi și pe ceilalți de Sars-COV-2. Renunțarea la dreptul de a alege nu ne va salva de coronavirus. Din contră, ar putea avea efecte negative tocmai asupra sănătății.

Atmosfera actuală de instabilitate, ezitările din partea guvernanților și agresivitate din partea PSD și a sferei sale de influență s-au transformat deja într-un amestec foarte periculos pentru viața noastră.

SUA se află într-o situație epidemiologică mult mai gravă decât cea din România. 9,8 milioane de americani au fost infectați, iar 240.000 au murit din cauza COVID-19, cel mai mare număr de decese la nivel mondial.

Dar nu s-a pus niciodată problema ca alegerile prezidențiale care au avut loc pe 3 noiembrie să fie amânate. S-au căutat soluții – cum a fost cel al votului prin corespondență, la care au apelat peste 100 de milioane de alegători –, dar procesul democratic nu s-a oprit.

Inclusiv în România, alegerile locale au fost bine organizate din punct de vedere sanitar, iar Newsweek România a arătat, într-o analiză comparativă, că nu se poate face nici o legătură între participarea la vot și creșterea numărului de infectări.

Citește și: GRAFIC Nu alegerile au crescut numărul îmbolnăvirilor cu COVID. În unele județe au fost scăderi

Nu scrutinul din septembrie este motivul pentru care am ajuns astăzi la 9.714 de infectări zilnice și 121 de morți. Cei care vă spun altceva nu fac decât să vă manipuleze, pentru că fie vor să-și păstreze mai mult timp beneficiile parlamentare (PSD va pierde majoritatea după 6 decembrie, mulți parlamentari nu mai au loc în viitorul Legislativ), fie știu că nu vor trece pragul electoral, fie sunt plătiți sau infuențați de una dintre cele două categorii.

Alegerile parlamentare ne-au făcut deja rău. Din două motive.

În primul rându, pentru că, fiind an electoral cu miză uriașă, PSD, ALDE și Pro România au fost principalul furnizor de minciuni și de teorii ale conspirației care i-au făcut pe unii români să nu mai respecte regulile stricte de protecție împotriva COVID-19 impuse de guvernul PNL.

Politicienii și medicii din jurul celor trei partide nu au avut absolut nici un scrupul în a folosi cea mai gravă problemă medicală din ultimul secol în jocul politic. Au mimat interesul pentru sănătatea alegătorilor, când de fapt nu au dat doi bani pe faptul că îi expun, prin minciunile pe care le debitează, unor riscuri majore. Mai mult, au compromis inclusiv vocile considerate experte, precum Alexandru Rafila, atrăgându-i în jocul politic.

Nu au lipsit sabotajele – efectiv ăsta e cuvântul - pentru că multe instituții din țară din domeniul sănătății sunt, de fapt, controlate de PSD și de feudalii din sistem, protejați de acest partid.

În al doilea rând, tot din cauză că este an electoral și pentru că sunt sub acest asalt mediatic dinspre PSD, ALDE, Pro România și presa lor (la noi se guvernează cu teamă de Antena 3), Guvernul Orban a luat de prea multe ori decizii cu ochii pe sondajele de opinie și pe ce spune unul sau altul la televizor.

Asta nu poate aduce niciodată rezultate bune.

Chiar și acum, pe ultima sută de metri, când e clar că sistemul de sănătate e aproape de blocajul pe care am tot sperat să îl evităm, când suntem aproape de capacitatea maximă de la Terapie Intensivă, când doctorii obosiți și speriați cer măsuri mult mai dure, autoritățile centrale amână soluțiile radicale, deși acestea sunt, în cele din urmă, inevitabile.

Citește și: VIDEO Un medic de terapie intensivă cere „lockdown”: Trăiește doar 1 din 2 pacienți în stare gravă

Guvernul ezită să ia măsuri categorice, de lockdown, de teamă că noile restricții vor enerva sau vor îndepărta electoratul său.

De fapt, realitatea este exact pe dos.

Adepții teoriilor conspirației, cei care nu cred în COVID-19 și cei care nu respectă regulile pentru că nu se tem nu trebuie ascultați. Vocali și rău intenționați, acestor români trebuie să li se facă bine cu forța. Asta e, nu există altă cale acum.

Majoritatea românilor e speriată de pandemia de coronavirus, o arată sondajele realizate în vară, și vrea măsuri dure care să ne salveze tuturor viața.

O cercetare sociologică, efectuată de IRES între 24 și 25 iulie, arată că doar 24% dintre români nu sunt îngrijorați sau sunt puțin îngrijorați cu privire la pandemia de coronavirus.

De fapt, ezitările și teama de a greși a guvernanților enervează electoratul majoritar mai mult decât deciziile ferme care se vor fi dovedit ulterior greșite.

Toată lumea de bună-credință așteaptă acțiune.

Alegerile generale pot avea loc chiar și în condițiile unor carantine localizate – pe orașe sau regiuni –, nu văd nici un motiv pentru care să fie altfel.

Cu măsuri bune, ca la alegerile locale, exercițiul democratic poate continua chiar și în pandemie.

Guvernul actual s-a bucurat până acum de o neașteptat de mare încredere din partea românilor – altfel reticenți când vine vorba de autorități – tocmai pentru că România a stat multă vreme mai bine în pandemie decât țările dezvoltate, în condițiile unui buget mult mai sărac, ale unui sistem de sănătate de început de secol XX și ale unui personal medical în general plafonat și fără dragoste de pacienți.

Dar încrederea se pierde foarte repede. Iar dacă autoritățile pierd lupta cu coronavirusul, pierdem toți.

Prin urmare, introduceți măsurile dure de care este nevoie, acolo unde e necesară intervenția pentru limitarea răspândirii virusului, și organizați și alegeri parlamentare. 

Să terminăm o dată cu această problemă și să ne concrentrăm apoi cu toate forțele pe salvarea semenilor noștri, nu a scaunelor voastre.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te