În România, o persoană cu dizabilități severe abandonată la naștere are aproape toate șansele din lume să își petreacă toată viața mai întâi într-un centru pentru copii, apoi pentru adulți cu dizabilități. Nu o spun eu, o spune unul dintre cele mai complete studii despre sistemul de protecție pe care l-am citit, făcut în 2016 de Unicef și Banca Mondială, cu Autoritatea pentru Protecția Copilului.
În iulie anul acesta, lui G. i s-a rupt piciorul. Nici măcar angajații nu știu exact când s-a întâmplat asta. Au dus-o la spital și i s-a pus o atelă gipsată.
În septembrie, când i s-a scos atela (la spital – din spusele oficiale, în centru – din alte mărturii, ale angajaților), de deasupra genunchiului, i s-ar fi rupt piciorul din nou.
Așa mi-a povestit, ieri, la telefon, o persoană angajată în acest centru din județul Vâlcea.
„Dacă o vedeți pe G. vă vine rău, astă-vară trebuia s-o ia doi oameni cu pătura să o scoată în curte, că așa se transportă de la etaj, că n-avem lift, acum un om o ia in cearșaf, nu se rupe cearșaful cu ea, eu n-am văzut om așa de slab să mai trăiască.
Am o colegă care se duce la ea și îi zice: „Fetiță, fetița mea, ce păcate ai trage tu de ai fost blestemată să ajungi în centrul ăsta”, este o doamnă care mai are puțin până la pensie. Dar doamna aia, dacă acum ar întreba-o cineva, ar zice că nu știe nimic, că mai are un an până la pensie”, mi-a spus această persoană, care mi-a spus că, dacă ar fi identificată de Protecția Copilului Vâlcea, ar fi dată afară.
DGASPC Vâlcea a proclamat, după un prim control, că totul e bine la Zătreni. Abuzurile despre care vorbesc angajați ai centrului și activiștii CRJ nu există. Vom vedea dacă procurorii au altă părere.
Acum vreo lună, am scris despre Strugurel Matei, prima persoană condamnată, sârguincios, la închisoare cu executare, deși judecătorul nici nu l-a văzut la față. O persoană cu dizabilitate mintală, care, neînțelegând ce i se întâmplă, a fost adusă la spital, unde a fost testată pentru COVID, iar, până să vină rezultatul, a fugit. Avea TBC, dar asta n-a mai contat. S-a trezit la închisoare, fără să înțeleagă ce i se întâmplă. Nimeni nu s-a obosit să îi explice pe înțelesul lui.
Iar dacă aveți curiozitatea să căutați din Google știri pe tema persoanelor cu dizabilități, găsiți numeroase alte abuzuri.
Așa că scriu și eu, în zadar, unde e protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități? În pozele frumoase ale oficialilor, care se întrec în like-uri pe Facebook, că doar dă bine să spui că susții persoanele cu dizabilități. Dar ce faci concret pentru ele?
Unde sunt locuințele care să le permită să ducă o viață independentă? Unde sunt monitorizările la sânge, inopinate, pentru ca orice idee de abuz să fie respinsă din fașă? Unde sunt instituțiile publice independente de drepturile omului?
La Zătreni, dintr-un calcul făcut de această persoană care a stat de vorbă cu Newsweek România, pentru un adult cu dizabilități statul plătește un minim de 6.500 de lei – cazare, hrană și îngrijire. „Pentru conducere, bolnavii sunt niște modalități de a face bani și de a mulge o vacă grasă”, conchidea această persoană angajată la centrul din Zătreni. Și e cam greu să nu-i dau dreptate.
