România nu putea avea, după 1990, alt destin decât cel pe care l-a avut. Ultimele două decenii ale comunismului au fost caracterizate de o complicitate pe scară largă a elitelor intelectuale cu regimul, fie că era vorba de ingineri sau scriitori, de doctori sau regizori, de preoți sau cercetători.
Actele de disidență erau individuale și, de multe ori, accidentale. Și cu cât urcai mai mult pe scara statului ceaușist, cu atât supunerea și colaborarea cu dictatura erau mai puternice. Obligatorii, de fapt.
Prin urmare, după dispariția lui Nicolae Ceaușescu, România pur și simplu nu a avut suficiente resurse umane democrate care să știe și să poată prelua controlul noului stat.
Cunoștințele și rețelele erau doar în mâna securiștilor și nomeclanturiștilor, care au putut astfel să se miște repede pentru a acapara noile structuri ale României ce scăpase, oficial, de „Socialistă” din nume.
De fapt, e deja un fapt larg acceptat că Ion Iliescu a sperat că va putea menține comunismul, „cu față umană”, și după evenimentele din decembrie 1989.
Asta, din fericire, nu s-a putut. Dar securiștii s-au transformat în oameni de afaceri și au făcut bani, nomenclaturiștii s-au transformat rapid în politicieni și au preluat instituțiile. Nu le-au mai dat drumul nici până în ziua de azi.
Citește și: Un proiect de lege controversat: registrul public cu rudele securiștilor
Lustrația nu putea fi făcută în 1990. Nu a putut fi făcută nici în 2000, nici măcar în 2010. Condamnarea comunismului, sub președinția lui Traian Băsescu, a fost un gest simbolic important, dar fără o consecință reală în practică.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), vânătorul de securiști și de colaboratori ai lor, a fost ciuntit încă din faza de proiect, astfel că deciziile de poliție politică pentru turnătorii Securității, de exemplu, se dau cu limitări foarte mari.
În plus, o mare parte din arhivele fostei Securități este încă ascunsă cercetătorilor, fie la SIE, fie la Armată, fie la Jandarmerie.
„Foarte multe persoane care au colaborat cu DIE au fost în continuare folosite și după 1990 și unii dintre ei încă sunt vectori. Au funcții importante sau sunt folosite încă de Serviciu (de Informații Externe - n.m. )”, declara istoricul Mădălin Hodor într-un interviu acordat Newsweek România în octombrie anul trecut.
În 2017, cu doar un an înainte de momentul 10 august, comandantul Jandarmeriei, cea mai hulită structură de forță a României democrate, și adjunctul său, erau foști ofițeri de Securitate.
Cei doi și-au ascuns „rușinea” în CV, scriind că înainte de 1989 lucrau tot la Jandarmerie. Numai că în comunism nu existau jandarmi, o armă născută abia în 1990 din fostele Trupe de Securitate.
Vechii securiști și nomenclaturiști nu doar că au acaparat statul în 1990, l-au lăsat moștenire rudelor și apropiaților până azi.
Când văd o poveste miraculoasă de succes în afaceri sau o ascensiune de basm în structurile statului, primul reflex e să caut în bibliografia personajului. Sunt șanse mari ca în arborele său genealogic să apară măcar un securist, fie că e tatăl, unchiul sau bunicul.
Rana Securității este încă deschisă pe trupul România. Furia față de foștii securiști și față de urmașii lor este firească. Suspiciunile sunt încă de înțeles.
Mai mult, obiceiurile celor vechi au fost preluate și de noile structuri de informații ale României democrate, prin urmare nu mai e de mirare să constatăm că aproape toți cei care dețin funcții de conducere în statul român au cel puțin o trecere pe la o școală a SRI sau a Armatei.
Cum scăpăm totuși de securiști? Aici e singurul punct în care Claudiu Năsui are dreptate: în primul rând, identificându-i.
Doar că nu e nevoie să inventăm un registru nou, căci există deja unul, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Politicienii care vor cu adevărat să scape România de securiști și de securisme ar putea începe prin eliminarea din legile de organizare a CNSAS a limitelor impuse în trecut de politicieni interesați.
Pot continua prin presiuni publice ca toate instituțiile care mai dețin arhive ale comunismului - SRI, SIE, Armata, Jandarmeria - să le predea cât mai repede.
Pot impune profesioniști în Colegiul CNSAS, nu politruci și foști colaboratori ai regimului ceaușist, așa cum sunt azi unii dintre membrii săi.
Citește și: Atmosferă în ședința CNSAS: „Nu mai țipați!“
Avem deja instrumentele pentru identificarea celor care au ciuntit destine în comunism și care distrug destine și azi, nu mai e nevoie de unul nou.
Cele vechi nu funcționează la nivel maxim, într-adevăr, dar ar fi mult mai eficient și mai rapid reîmputernicirea lor.
Se pot reporni anchetele penale de mare corupție, dacă securiștii vechi și noi, sau rudele lor, încalcă legea. Dar doar dacă încalcă legea, nu pentru că sunt rude și atât.
Prin reforma reală a justiției, prin semnale politice transmise magistraților că pot munci din nou, fără teamă, putem spera că vor fi scoși cât mai mulți dintre cei răi din structurile statului. Și inclusiv din justiție.
Prin profesionalizarea corpului funcționarilor publici, pot fi limitate, în cele din urmă, pilele și colaboratorii vechilor și noilor securiști.
Printr-o evaluare reală a școlilor din jurul serviciilor secrete, în mare parte doar unități de creat rețele de putere, pot fi oprite evoluțiile unor nulități cu comandă.
Și, nu în ultimul rând, prin vot. Atât timp cât în Parlament ajung foști securiști și colaboratori cu votul nostru, al cetățenilor, nu putem spera la o schimbare reală.
Citește și De ce Francisc Tobă, deputatul repudiat de AUR, n-ar trebui să fie în Parlament
Există soluții, mai trebuie să existe și voință politică. Dar mă tem că nici măcar în 2021 nu e suficientă.
