Prezentă la dezbatere, Lia Savonea îi critică pe organizatori acuzându-i, printre rânduri, că ar submina „autoritatea și rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii”.
Deși nu menționează referendumul propus recent de președintele României, șefa CSM deplânge „momentul ales, respectiv în campanie electorală”. Numai că Lia Savonea manipulează opinia publică! De fapt, campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe abia peste o lună, adică pe 27 aprilie.
Mai mult, șefa CSM nu suflă o vorbă despre acuzațiile că ea este cea care politizează activitatea instituției care îndeplinește rolul de „garant al independenței justiției”.
Nu mai departe de acum o lună, pe 25 februarie, Lia Savonea se întâlnea cu premierul Dăncilă ca să discute despre controversata OUG 7. Întâlnire la care mulți magistrați au refuzat să participe, acuzând-o pe șefa CSM că nu s-a dus acolo ca să prezinte punctul lor de vedere. Ci ca să gireze micile modificări agreate de ministrul justiției. De altfel, în urma scandalului creat de respectiva ordonanță, două curți de apel din țară au inițiat revocarea din funcție a Liei Savonea.
Dacă asta nu-i politică, atunci poate ar trebui să discutăm puțin despre alte indicii rezonabile ale apropierii dintre șefa CSM și actualul partid de guvernământ. Și nu mă refer aici la faptul că soțul ei, un avocat îmbogățit miraculos, a fost coleg cu fostul senator Cătălin Voicu, închis pentru corupție. Și nici la sentințele pronunțate de ea ca judecătoare a Curții de Apel București.
Dar Lia Savonea n-a răspuns niciodată unei acuzații și mai grave. Și anume că, în 2017, pe vremea când era simplu membru al CSM, ar fi contribuit, alături de fostul ministru Iordache, la scrierea celebrei OUG 13. Gurile rele – între care un fost consilier prezidențial – susțin că această colaborare s-ar fi desfășurat departe de ochii lumii. Mai precis, în vila din Pipera, închiriată de PSD, contra exorbitantei sume de 19.000 de euro pe lună.
Simpla prezență a Liei Savonea într-o „casă conspirativă” a unui partid e un motiv de excludere nu doar din CSM, ci chiar din magistratură.
P.S. Și ca să lămurim titlul, e necesară puțină etimologie. Conform dicționarelor, cuvântul ipocrizie vine din greacă. Și desemna, la origini, felul în care un actor interpretează o partitură. Un înțeles cum nu se poate mai potrivit pentru Lia Savonea. Care joacă rolul de “independentă” deși, în realitate, nu-i decât o „politrucă”!