Românii au trecut de la dictatură și comunism la democrație și capitalism cu naivitate. În 1990, imaginea lor despre noua lume în care tocmai intraseră s-a construit pe ceea ce le rămăsese în cap din serialul „Dallas”.
Ceaușescu a vrut să le arate decandența și corupția societății capitaliste, românii au reținut doar luxul și whiskey-ul care era consumat în exces în fiecare episod. Ceaușescu a vrut să le arate că acolo unde e vorba de bani mulți sunt și intrigi, sabotaje și dușmănii, românii au reținut doar Kent-ul și mașinile scumpe cu care se deplasa familia Ewing.
În mod fatidic, în 1990, românii au crezut că în capitalism toți vom fi bogați ca J.R. și că putem să facem absolut orice ne trece prin cap, „pentru că acum e libertate”. Mai mult, au crezut că democrația e un bun pe care, odată ce l-ai câștigat nu ți-l mai poate lua nimeni înapoi, are garanție pe viață și nu se strică.
În realitate, democrația nu e un cadou, pe care să-l pui în vitrină până nu se mai disting culorile din cauza prafului. Democrația e o responsabilita, e un organism fragil, care răcește repede și se vindecă greu, e o coajă de ou pe care dacă o scapi pe jos se crapă în zeci de fragmente.
Pe democrațe trebuie să stai cu ochii ca pe butelie, ca să adaptăm o vorbă din comunism ce se aplică, iată, și în capitalism. Așa cum butelia era un bun de mare preț în urmă cu 40 de ani, tot așa este și democrația acum. Și ambele pot exploda când ți-e lumea mai dragă, dacă nu le îngrijești, plus că pot fi oricând să fie furate, dacă ai întors privirea.
Doar că foarte mulți români nu au înțeles asta nici trei decenii mai târziu. Ba, cei din generațiile mai noi, care au prins foarte puțin din comunism sau chiar deloc par să fi înțeles și mai puțin (sau poate tocmai pentru că nu știu ce înseamnă cu adevărat să nu mai ai democrație, s-au născut cu ea și nu înțeleg cât e de importantă).
În fine, am făcut această lungă introducere pentru că în urma cu o lună am tot citit în bula mea de Facebook oameni care au dezarmat, care s-au declarat dezamăgiți, care au strigat din nou că pleacă din țară (clișeica, de acum, rezolvare românească a oricărei probleme) pentru că PSD a revenit la guvernare mai devreme decât estimam și pentru că noua guvernare e plină de impostori și de incompetenți.
Fără îndoială, jocul politic absolut stupid dintre septembrie și noiembrie al PNL a uimit pe foarte mulți, mai ales dintre simpatizanții liberal.
Să fii partidul principal de la guvernare, să ai toate atuurile și banii pentru reformarea României în următorii patru ani și să te predai complicilor lui Dragnea, să te lași pe mâna unora care îți fură dintr-un buzunar 100 de lei în timp ce se laudă că tocmai ți-a dat un premiu de 10 lei, să te supui unor apropiați ai interlopilor e greu de înțeles chiar și pentru cel mai înrăit anti liberal. Oricum, e greu de răspuns dacă a fost prostie sau/și ticăloșie.
Doar că resemnarea e cea mai tâmpită dintre greșelile pe care le poate face un om și o societate. Politicienii corupți jubilează când cetățenii se declară resemnați. E superb pentru impostori și incompentenți când oamenii buni și profesioniști se retrag din viața publică, scârbiți. E sărbătoare la interlopi, când polițiștii, procurorii și judecătorii sunt timorați și cu capul la cutie.
Democrația se apără în continuu, fără pauză. Și asta nu doar aici, în colțul nostru de lume care încă nu s-a desprins cu totul de trauma dictaturii, ci chiar și în țările cu istorie democratică mai îndelungată.
Citește și: Florin Roman a demisionat din Guvern după acuzațiile de plagiat și mințit în CV
Cazul Florin Roman, o victorie mică, căci personajul nu va ieși din viața politică, ci se va aciua printr-un cotlon plătit tot din bani publici, este, de fapt, o victorie importantă.
Insistând pe repararea unei greșeli, punând presiune publică pe recunoașterea unei imposturi, până la urmă acea impostură va fi diminuată, va fi izolată. E greu, dar cine v-a spus că e ușor v-a mințit.
E mult de lucru în România. Dar Roman ne-a arătat că victorii, azi mai mici, mâine mai mari, se obțin doar prin insistență. Și prin procesul invers resemnării.
P.S. Îi felicit pe jurnaliștii de la Libertatea că au insistat pe acest subiect până au obținut rezultate.
