Iar FRF şi-l exercită. Sustenabil şi predictibil, conform corporatezei îngânate de la microfon de un preşedinte sub conducerea căruia fotbalul nostru de subsol riscă oricând coliziunea cu metroul.
Ca în bancul de pe vremuri, când răspunsul la întrebarea „De ce s-au întrerupt săpăturile la metrou?“ era: „Ca să nu se ciocnească de nivelul de trai“.
Pesemne că tocmai pentru evitarea acestui risc linia de metrou care trebuia să ajungă la Aeroportul Henri Coandă înainte de deschiderea Turneului Final al Euro 2020 este – şi va rămâne multă vreme – o gogoaşă propagandistică.
Nu singura, fireşte, câtă vreme nici măcar trenul rapid (16 minute din Gara de Nord la aeroport) promis de consilierul Gică Popescu nu pare să se arate la orizont.
De trecut pe listă şi stadioanele care nu sunt gata şi ale căror semischelete întregesc chixul organizatoric din mijlocul căruia FRF îşi recită mai departe lozincile.
Însă ridicolul federal nu ştampilează doar infrastructura, ci şi comunicarea. Săptămâna trecută FRF a aflat că poluarea din Bucureşti a atins cote alarmante.
„Trebuie făcut ceva“, a chibzuit cu voce tare un angajat. „Da, dar ce?“ a întrebat un coleg. „Un filmuleţ“, a răspuns primul angajat. „Un filmuleţ prin care să arătăm cum poate lupta FRF împotriva poluării“.
Şi filmuleţul a apărut, fiindcă e bine să nu laşi nefolosită o idee fără vaccin.
În filmuleţ doi fotbalişti cunoscuţi (Florinel Coman şi Denis Man) sunt instruiţi să spună nişte lucruri pe care e limpede că nu ei le-au gândit.
Primul deplânge nivelul de poluare din oraş pe un ton care denotă decuplarea de la conţinutul mesajului şi lehamitea cuiva invitat să se falsifice.
Al doilea împinge lucrurile în grotesc când propune „să mai lăsăm maşinile şi să mergem cu metroul“. E discutabil dacă Denis Man sau vreun alt fotbalist din Bucureşti poate ajunge pe cont propriu la o staţie de metrou şi dacă, ajuns totuşi acolo, ştie cum se procedează mai departe.
Cine e curios să vadă cum arată un salon internaţional auto se duce în parcarea unui club de fotbal din România – în acest caz, din Bucureşti.
Chiar şi cei care se plâng de întârzieri salariale vin la antrenamente şi la meciuri pilotând maşini arătoase şi scumpe.
În condiţiile astea, să-i propui unui fotbalist să recite o asemenea tâmpenie înseamnă să-ţi baţi joc şi de fotbalist, şi de public.
Or, cine îşi consideră publicul idiot îşi pierde credibilitatea. Singurul avantaj al FRF – care ar trebui să le ceară iertare lui Coman şi Man – este că nu prea are ce pierde.
Lupta împotriva poluării (altminteri, o cauză utilă) nu e primul caz de găunoşenie şi fals în regia FRF. Cu puţini ani în urmă, trei fotbalişti ai naţionalei de tineret s-au comportat neelegant într-un avion şi au fost pedepsiţi prin ruşinare publică.
Ionuţ Nedelcearu, Patrick Petre şi Alin Dudea au fost aliniaţi în faţa unei camere de filmat, puşi să mimeze spășirea şi obligaţi să citească un text în care îşi cereau iertare şi promiteau să nu repete abaterea.
Micul lor act artistic a sunat la fel de fals ca invitaţia la metrou a lui Man şi consideraţiile despre poluare ale lui Coman. Din postura celor trei nu se vădea regret, ci un sentiment de jenă pentru calitatea jalnică a episodului.
Şi fiindcă tortul fără cireaşă e ca balena fără ocean, montajul a semănat binişor cu cele în care prizonierii teroriştilor islamici transmit mesaje din captivitate.
Fără cămăşi portocalii şi inşi cu pistoale-mitralieră pe fundal, dar cu un dispreţ enorm pentru inteligenţa privitorilor.
Bancnotele de trei euro şi scenetele artistice patronate de FRF nu sunt nimic altceva decât instanţe şi exemple
ale falsului.
