Procurorii DNA Bacău l-au reținut pe Victor Sandu, fostul director pus de PSD la Administrația Naționale ”Apele Române”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului anticorupție.
Curtea Supremă a Poloniei a confirmat luni victoria cu o mică diferență de procente a președintelui Andrzej Duda în alegerile prezidențiale de luna trecută, actuala cursă electorală fiind cea mai strânsă de după căderea comunismului din 1989.
Acesta a ajuns să comită din nou astfel de abuzuri după ce în Marea Britanie a fost condamnat pe viaţă în urma unei fapte similare, cu moartea victimei însă, dar apoi graţiat chiar de regină, printr-un decret colectiv.
Curtea de Apel București dezbate luni acțiunea autorităților din comuna Gornet, care au contestat măsura carantinării și cer despăgubiri de 500.000 de euro, potrivit portalului instanțelor. Decizia, deși nu va fi una definitivă, va fi executorie.
Procurorii argeșeni au finalizat rechizitoriul în dosarul în care Daniel Chițoiu este acuzat că a provocat un accident mortal și îl vor trimite în instanță săptămâna viitoare, au declarat surse judiciare pentru G4 Media.