Ziare.com: Comunicările radio din dosarul morții polițistului Gigină

DE Adelina Sahlean | 22.10.2019 - 11:07
Gabriel Oprea/Foto: Inquam Photosv / Octav Ganea

Ofițerul de poliție care se afla în limuzina fostului vicepremier al României, Gabriel Oprea, a solicitat de mai multe ori agenților rutieri din coloana oficială mărirea vitezei de deplasare, circulația "cu presiune" și circulația pe contrasens pentru a "sparge traficul".

SHARE

Asta rezultă din comunicările radio efectuate de către polițiști pe canalul Poliției Rutiere și înregistrate de Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Comunicații și Tehnologia Informației. Detaliile sunt din dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere de culpă privind moartea polițistului Bogdan Gigină. Cazul a ajuns din luna iunie pe masa magistraților de la Judecătoria Sectorului 1.

"Bogdane, mergi și fă breșă, mergi pe contrasens, fă breșă!",
"Bogdane, între benzile 2-3, între benzile 2 si 3!"
"Scoate, scoate banda 3! Contrasensu'! Contrasensu', banda 3! Scoate-i!", sunt doar o parte din ordinele pe care Bogdan Gigina le primea în cască, atunci când conducea motocicleta.

Comunicările dintre agenții de la Poliția Rutieră dezvaluie ca au existat numeroase cazuri în care echipajul de însoțire a lui Gabriel Oprea nu cunoștea, la momentul pregătirii deplasării, destinația spre care urmau să meargă, precum și cazuri în care această destinație a fost schimbată în cursul deplasării.

Procesele-verbale ale discuțiilor au fost clasificate inițial secret de serviciu, dar au fost desecretizate la solicitarea procurorului DNA care l-a anchetat pe Oprea, potrivit Ziare.com.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te