DNA: Hotărârea CSM privind procurorul din dosarul „Colectiv” ar putea crea un precedent periculos

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 30.06.2021 - 16:26
DNA: Hotărârea CSM privind procurorul din dosarul „Colectiv” ar putea crea un precedent periculos. / Foto: Inquam, Liviu Florin Albei
DNA: Hotărârea CSM privind procurorul din dosarul „Colectiv” ar putea crea un precedent periculos. / Foto: Inquam, Liviu Florin Albei

Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la procurorul de şedinţă din dosarul "Colectiv" este de natură să creeze un precedent periculos, întrucât formularea unei cereri de recuzare de către procuror este un demers legal, afirmă DNA.

SHARE

Această poziţie a DNA vine după ce, marţi, 29 iunie, Secţia pentru judecători a CSM a constatat că a fost afectată independenţa şi imparţialitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti învestiţi cu soluţionarea dosarului "Colectiv" şi a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cererii de recuzare formulate de DNA în cauză.

Potrivit unui comunicat al DNA, Direcţia a luat cunoştinţă cu vădită îngrijorare de Hotărârea 11650/2021 a Secţiei pentru judecători a CSM, prin care s-a apreciat că procurorul care îşi exercită în instanţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege ar trebui înlăturat din DNA.

Citește și: Asociația Colectiv acuză: Inculpații din dosar ar putea scăpa cu pedepse mai blânde

DNA arată că, potrivit ordinii de zi soluţionate marţi, Secţia pentru judecători a constatat că, urmare a unei cereri argumentate de recuzare formulate de procuror la unul din termenele de judecată în dosarul "Colectiv", judecătorilor din complet, dar şi celor învestiţi cu soluţionarea cererii respective le-a fost afectată independenţa şi imparţialitatea.

Inspecţia judiciară nu a solicitat opinia DNA la întocmirea raportului care a stat la baza hotărârii Secţiei pentru judecători, cum ar fi fost legal şi firesc

"După comunicarea Hotărârii Secţiei pentru judecători anterior menţionate, precum şi a solicitării de revocare a procurorului, vom decide asupra demersurilor legale pe care le vom întreprinde. DNA apreciază că hotărârea Secţiei pentru judecători a CSM este de natură să creeze un precedent periculos, întrucât formularea unei cereri de recuzare de către procuror este un demers legal prevăzut de Codul de procedură penală", se precizează în comunicat.

Citește și: Justiția. E mai rău decât în vremea lui Dragnea

Mai mult decât atât, spune Direcţia Naţională Anticorupţie, potrivit Legii de organizare judiciară, procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, conform legii, ţinând seamă de probele administrate în cauză.

DNA subliniază că independenţa magistraţilor, judecătorilor şi procurorilor, inclusiv a procurorilor care participă la şedinţele de judecată ale instanţelor, rămâne o condiţie esenţială a stabilirii adevărului juridic şi a înfăptuirii actului de justiţie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te