Contestațiile lui Horațiu Potra la controlul judiciar se vor judeca astăzi

DE Alexandra Lupascu | 13.12.2024 - 07:29
Contestațiile lui Horațiu Potra la controlul judiciar se vor judeca astăzi foto: captură ProTV
Contestațiile lui Horațiu Potra la controlul judiciar se vor judeca astăzi foto: captură ProTV

Tribunalul Prahova va judeca, vineri, contestaţiile procurorilor şi ale inculpaţilor faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra şi un alt bărbat cercetat în această cauză.

SHARE

Conform portalului instanţelor de judecată, ora estimată pentru începerea şedinţei de judecată este 12:30.

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

Sub control judiciar a fost pus şi cel de-al doilea inculpat reţinut în acest dosar, Andrei Florin Lup, un tânăr de 22 de ani care se afla la volanul autoturismului Mercedes cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti atunci când a fost prins pe raza judeţului Prahova.

Contestațiile lui Horațiu Potra la controlul judiciar se vor judeca astăzi

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Judecătoriei Ploieşti le-au impus celor doi inculpaţi mai multe obligaţii, între care aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Sibiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.

De asemenea, cei doi sunt obligaţi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme şi să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă.

Procurorii şi poliţiştii din Prahova au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost inculpat Horaţiu Potra.

Citește și: Stenogramele apelului disperat la 112 care a salvat România. Întreaga conversație reclamant-polițist

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au avut loc într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, la locuinţele deţinute de Potra, dar şi în alte spaţii "în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni".

"În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 de lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora", se arată în comunicat.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că Potra nu a făcut declaraţii în faţa anchetatorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Conform aceloraşi surse, în urma percheziţiilor au fost ridicate sume în valoare totală de circa două milioane de euro.

Autorităţile au fost sesizate prin apel la 112 despre faptul că mai multe persoane care aveau asupra lor arme se îndreptau către Bucureşti pentru desfăşurarea unui protest, apelantul spunând că acestea vor "să facă prăpăd", se arată în motivarea deciziei pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul privind cererea de arestare preventivă a lui Horaţiu Potra.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te