Reacţia fostului magistrat vine după ce CCR a stabilit că revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituţională, desi, în 2012, pe o speţă similară, vizat fiind fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu, Curtea a decis că sesizarea e inadmisibilă. Fostul preşedinte al CCR mai consideră că Avocatul Poporului are suficiente pârghii încât să nu devină subjugat puterii, astfel încât ”poate fi atât de liber pe cât vrea el”, potrivit news.ro.
În 2012 eraţi preşedintele CCR. De ce CCR a respins sesizarea Opoziţiei de atunci (PDL) privind revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, iar în 2021 CCR a dat dreptate opoziţiei de acum (PSD), după ce majoritatea de dreapta a revocat-o din funcţie pe Renate Weber?
Augustin Zegrean: În 2012 era o altă Curte Constituţională. Curtea de atunci a apreciat că sesizarea (privind revocarea Avocatului Poporului –n.r.) este inadmisibilă, pentru că Parlamentul este suveran în a-şi alege Avocatul Poporului. Parlamentul este cel care alege Avocatul Poporului, tot el trebuie să-l revoce.
Și cum în 2012 Parlamentul era suveran, iar în 2021 nu mai e suveran?
V-am spus: era o alta Curte Constituţională, era o altă componenţă a Curţii.
Dar CCR nu trebuie să-şi respecte deciziile anterioare?
În general, da. Însă există şi situaţii în care poate reveni asupra practicii anterioare. Dar asta se întâmplă de obicei când CCR judecă legi, nu schimbarea Avocatului Poporului.
Și nici legea de funcţionare a Avocatului Poporului nu s-a schimbat din 2012 până azi.
Exact. Deci nu ştiu ce să vă spun, nu ştiu care sunt motivele pentru care acum a fost admisă sesizarea. Aştept şi eu cu interes motivarea deciziei ca să pot să-mi fac o părere. Până atunci, nu am ce să spun. Repet ce am spus deja. E o altă Curte, o altă componenţă.
„Acum avem un Avocat al Poporului care în trei ani nu a făcut nimic corect, după cum zice Parlamentul, dar CCR îl trimite înapoi”
Dacă aţi fi fost acum judecător CCR, ce decizie aţi fi dat?
Nu-mi puneţi întrebarea asta. Nu răspund. Însă mai e o problemă aici: dincolo de revocarea doamnei Weber, rapoartele instituţiei din ultimii trei ani au fost respinse de Parlament tot prin hotărâri. Si acele hotărâri au rămas in vigoare. Deci acum avem un Avocat al Poporului care în trei ani nu a făcut nimic corect, după cum zice Parlamentul, dar CCR îl trimite înapoi.
Deci activitatea doamnei Weber ca Avocat al Poporului a fost respinsă şi a rămas respinsă, dar doamna Weber a fost repusă în funcţie.
Da, aici lucrurile sunt ciudate.
Credeţi că sunt motive constituţionale care să stea la baza revocării doamnei Weber din funcţia de Avocat al Poporului?
Nu. Nu a fost nici mai bună, nici mai rea decât alţi Avocaţi ai Poporului care s-au perindat pe acolo.
Cine ar trebui să numească Avocatul Poporului: puterea sau opoziţia?
Parlamentul. Nu opoziţia conduce ţara, ci puterea. Opoziţia vorbeşte şi trebuie să-i dai posibilitatea să se exprime, dar puterea decide.
Şi Avocatul Poporului nu devine subjugat puterii în acest fel?
Are suficiente pârghii încât să nu devină. Poate fi atât de liber pe cât vrea el. Când s-a scris Constituţia, eu m-am ocupat de Avocatul Poporului. Li am discutat cu ombudsmanul suedez, pentru că Suedia e mama acestei instituţii. Acolo a apărut prima dată acum vreo 300 de ani. În Suedia, Avocatul Poporului este primul om după Rege in opinia publică. Puterea lui constă în prestigiul persoanei care ocupă funcţia. Și de aici înţelegeţi ce doriţi.