1,2 miliarde € prejudiciu din 557 de cauze nu va mai fi recuperat după decizia privind prescripția

DE Alin Crișan | 28.10.2022 - 21:09
Elena Udrea - Foto: Profimedia

557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă se ridică la 150 milioane euro, magistraţii vor fi nevoiţi să constate încetarea proceselor penale şi înlăturarea răspunderii penale.

SHARE

Totodată, anunţă că procurorii DNA vor fi consecvenţi în dosarele în care se va invoca prescripţia răspunderii penale şi vor solicita sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanţei deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene şi jurisprudenţa CJUE, care, printre altele prevăd obligaţia statului român de a cerceta şi sancţiona, într-o manieră efectivă, faptele de corupţie şi fraudarea fondurilor europene.

”Ca urmare a Deciziilor CCR nr. 297/2018, nr. 358/2022 şi a Deciziei ICCJ din data de 25 octombrie 2022 referitoare la prescripţia răspunderii penale, Direcţia Naţională anticorupţie (DNA) a întocmit o situaţie estimativă privind impactul aplicării respectivei Decizii asupra dosarelor penale. În urma analizării cauzelor penale ale DNA, a rezultat că aplicarea directă a deciziilor menţionate va avea consecinţe asupra unui număr de 557 cauze penale aflate în curs de urmărire penală şi în faţa instanţelor de judecată. În aceste 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă se ridică la 150 milioane euro, magistraţii vor fi nevoiţi să constate încetarea proceselor penale şi înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiuni de corupţie, asimilate corupţiei şi având ca obiect fraudarea fondurilor europene”, transmite DNA.

Situaţia detaliată se prezintă astfel:

Dosare aflate în curs de urmărire penală (pe rolul DNA)

- 190 dosare
- prejudiciu estimat 648.207.688 euro
- valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă 50.997.625 euro

Dosare în diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instanţelor) de judecată, în diferite stadii
- 367 dosare
- prejudiciu estimat 561.230.056 euro
- valoarea totală a mitei şi a traficului de influenţă 99.471.962 euro

”În perioada în care au avut cauze penale în lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale în vigoare şi au întocmit acte de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, conform Codului penal şi Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) şi în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective). Concret, în considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR şi în conformitate cu practica ICCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripţiei numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecţilor şi inculpaţilor (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mişcare a acţiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată, etc)”, precizează DNA.

Instituţia dă asigurări că procurorii DNA vor fi consecvenţi în dosarele în care se va invoca prescripţia răspunderii penale şi vor solicita sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanţei deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene şi jurisprudenţa CJUE, care, printre altele prevăd obligaţia statului român de a cerceta şi sancţiona, într-o manieră efectivă, faptele de corupţie şi fraudarea fondurilor europene.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te