Două persoane sunt audiate de polițiștii timișeni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în urma a șase percheziții domiciliare dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Două persoane sunt audiate de polițiștii timișeni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în urma a șase percheziții domiciliare dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Sute de proiecte agricole europene derulate în județul Dâmbovița au fost realizate cu acte false, iar prejudiciile se ridică la 3,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi.
ANAF a descoperit rambursări necuvenite de TVA, care au constituit prejudicii imense aduse statului. Cât de mari sunt acestea? Care este soluţia de perspectivă?
Ministrul Justiției le-a pus gând rău infractorilor. Prezentă la bilanțul DNA pe 2023, Alina Gorghiu a afirmat că prejudiciile din dosare trebuie să fie recuperate pentru a crește încrederea cetățenilor în actul de justiție.
„Academia infractorilor” români, inițiată de interlopul Marian Botez, zis Țâță, a ajuns celebră în toată lumea pentru modul de operare. "Studenții" erau antrenați în case conspirative după un cod strict, iar jafurile nu durau mai mult de 60 de secunde. Mari firme au fost jefuite.
Unul dintre membrii clanului Căldăraș, interlopul Zlatu, cu ai multe condamnări în Italia și Marea Britanie, a fost condamnat cu suspendare în România, după ce a încercat să scoată din țară doi nepoți folosindu-se de certificatele de naștere ale altor copii.
Aceste prejudicii nu vor putea fi recuperate niciodată pentru că dosarele au fost închise în urma dezincriminării decise de Curtea Constituțională. 801 de astfel de dosare au fost clasate din iulie 2016 până în prezent, potrivit DNA.
Redactorul-șef al publicației satirice Times New Roman, Călin Petrar, a anunțat miercuri că a dat-o în judecată pe premierul Viorica Dăncilă pentru ”tăvălirea”, vreme de aproape 10 ani, a ”imaginii și demnității de român”, cerând prejudicii de imagine de 1 leu.