Zidul dacic, cea mai puternică fortăreață a lumii antice. „Murus dacicus” (din limba latină, „zid de tip dacic”) este un zid specific arhitecturii dacice, întâlnit la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi la alte fortificaţii dacice. El s-a deovedit de nepătruns de armatele romane și de orice mijloace militare de asalt ale timpului.
Zidul dacic, cea mai puternică fortăreață a lumii antice. Nici o armată n-a putut să-l doboare
Iată cum era descris el de către Dionisie Pippidi în „Dicţionarul de Istorie veche a României”,
„Murus Dacicus are de obicei o lăţime de 3 metri şi înălţime de 4-5 metri. Era construit din două rânduri de ziduri din blocuri fasonate de calcar, legate între ele prin bârne solide de lemn încastrate în blocurile de piatră în nişte jgheaburi speciale săpate în piatră.
Spaţiul dintre cele două ziduri de piatră se umplea cu pământ şi piatră neprelucrată. Bârnele aveau rolul de a menţine structura intactă şi a împiedica eventuale alunecări cauzate de distribuţia inegală a presiunii umpluturii pe zidurile de piatră”, scria acesta, citat de enciclopediaromaniei.ro.
Citește și: Cine a fost generalul dac ce a asediat Constantinopolul? A murit apărând credința ortodoxă
O altă descriere e oferită de reputatul arheolog Hadrian Daicoviciu, în lucrarea sa „Dacia de la Burebista la cucerirea romană”.
„Acest sistem constructiv presupune două parametre din blocuri de piatră, formate cu un emplecton din pământ cu pietriş compactat. Parametrele erau consolidate cu bârne fixate în lăcaşe de forma cozii de rândunică, cioplite în blocurile fiecărei asize”.
Fragment din „murus dacicus” prezent la cetatea Costești-Blidaru din Munții Orăștiei - Foto: arhiva
Zidul dacic a fost considerat o minune inginerească a lumii antice. Parte a fortificaţiilor cetăţilor dacice, „murus dacicus“, cum era numit, părea inexpugnabil în faţa maşinilor de război antice. Nici armata romană nu a reuşit să-l doboare.
Citește și: Cine a fost strănepotul lui Decebal care a ajuns împărat roman? A vrut să creeze Imperiul Dacic
Mare parte a cetăţilor dacice care s-au constituit în inelul de apărare al marii capitale a regatului geto-dac din munţii Orăştie, Sarmizegetusa Regia, au fost înconjurate de ziduri din piatră.
Considerat o structură inginerească militară unicat în Europa, zidurile ridicate de daci s-au dovedit practic inexpugnabile, mult peste tehnica militară a acelor vremuri, imposibil de spart sau de distrus cu mijoacele militare de asalt ale timpului.
Zidul dacic a apărat și Sarmizegetusa Regia, capitala regatului lui Decebal
Dacii au construit puține ziduri din piatră, dar acolo unde au făcut-o aproape au atins perfecţiunea.
Majoritatea cetăţilor dacice de pe teritoriul României erau construite după metodele tradiţionale, moştenite de la triburile tracice din Epoca Bronzului.
Citește și: Descoperire arheologică rară în România. Cum arăta trusa de scule a unui pietrar din Dacia preromană
Pe o zonă supraînăltaţă se construia aşezarea, fiind apoi înconjurată de şanţuri de apărare, valuri de pământ pe care în cele din urmă se ridicau palisade groase din buşteni.
Excepţia o reprezentau fortăreţele din zonele montane, în special din munţii Orăştiei, acolo unde piatra se găsea din belşug.
Zidul dacic era prezent și la Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dac - Foto: arhiva
Experții susțin că zidul dacic s-a inspirat din fortificațiile grecești antice, dar a reprezentat o îmbunătățire semnificativă a acestora.
Acelaşi lucru este susţinut de Hadrian Daicoviciu, care spune că zidul dacic a apărut prin retehnologizarea zidurilor de inspiraţie elenistică, folosind piatra masivă din Munţii Orăştiei.
„Murus dacicus” a apărut, spun istoricii, în perioada secolul I î.Hr. şi secolul I d Hr., practic pe parcusul a 200 de ani, în perioada în care ameninţarea romană se contura la Dunăre.
Cel care ar fi iniţiat ridicarea acestui tip de ziduri a fost Burebista, primul mare rege al dacilor, în jurul anului 55 î.Hr., odată cu extinderea regatului său.
Citește și: Cine i-a luat lui Ilarion Ciobanu rolul lui Decebal din „Dacii”? Actorul a fost Gerula, în „Columna”
Cu toate acestea, zidul dacic şi-a găsit vocaţia în timpul războaielor daco-romane din perioada 101-106 d. Hr., fiind folosit pentru a fortifica ”inima” regatului dac al lui Decebal.
Practic, cu „murus dacicus” au fost fortificate Sarmizegetusa Regia şi cetăţile care o apărau: Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie, Căpâlna şi Băniţa.
Drept dovadă a solidității lor stă și episodul asedierii Sarmizegetusei în anul 106, de către trupele împăratului Traian.
Cetatea a rezistat tuturor maşinilor de asediu romane şi chiar incendierii. A cedat doar în faţa trădării dacului Bicilis, care a arătat romanilor rezervele de apă ale cetăţii.
Paradoxal, exista și un punct slab, dar legat, de fapt, de dimensiunea cetăților dacice și nu de zid în sine.
Deşi „murus dacicus” rezista la asedii prelungite şi practic nu putea fi distrus cu ajutorul tehnicii militare antice, cetăţile dacice nu erau foarte bine pregătite pentru asedii.
Specialiştii spun că spaţiul mic din interiorul zidurilor şi lipsa unor rezerve importante de apă le făcea doar bastioane de apărare temporare, unde garnizoana nu putea rezista mult timp.
„Cetăţile dacice au elemente de fortificare solide, dar ele nu par făcute pentru a rezista mult timp unui asediu. Suprafaţa utilă din interiorul lor nu este foarte mare, numărul apărătorilor fiind reduse de spaţiul mic.
Totodată, în interiorul cetăţilor nu s-au descoperit instalaţii pentru depozitarea apei”, scria Paul Pupeză, doctor în istorie, în lucrarea sa „Murus dacicus, simbol al războiului sau al păcii”.
